Tu ce îi oferi corpului tău?

Bună din nou! Stateam un pic la adăpost de căldură și mi-a venit in minte un singur gând: oare oamenii din jurul meu cu ce se răsfață pe căldura asta? Și mi-a venit in minte un singur lucru: o tonă de înghețată și o tonă de zahăr și parcă vedeam cum explodeaza corpul meu de la atatea prostioare. Nu zice nimeni să nu mai mănânci înghețată dacă te-ai decis să faci o schimbare în viața ta și să adopți un alt stil de viață, care să-ți aducă sănătate pe termen lung. Eu una mănânc, dar doar atunci când simt nevoia să mă recompensez, când sunt mulțumită de rezultatul pe care îl am (și aici mă refer la compoziția mea corporală) și niciodată o tonă de înghețată cum aș fi visat. Pentru că deja am învățat ce-mi poate face excesul de zahăr în organism și eu zic că mi-am terorizat destul corpul timp de 28 de ani.

Dar tu ce-i oferi de obicei corpului tău? Te hidratezi corespunzător?

Eu am învățat că cel mai important pentru el este modul în care îl hrănesc, tocmai de aceea în momentul de față nu-l mai maltratez cu o singură masă pe zi, ci cu 3 mese principale și două gustări. Lucrul ăsta m-a șocat la început, pentru că eram foarte sigură că mă voi îngrășa. Dar am învățat ce înseamnă să mănânc echilibrat, de ce am nevoie de proteina la fiecare masă și ce înseamnă o farfurie completă.

Că tot am pomenit de proteine, eu nu știam înainte de a intra in domeniul acesta că există mai multe tipuri. Mă limitam doar la proteinele animale, și anume carne, pește, ouă și lactate și mancam uneori și mazăre, hummus (năut), fasole, fără să știu că sunt proteine vegetale.

Proteinele reprezintă cărămizile care construiesc corpul nostru.

Iată informațiile după care eu m-am ghidat în schimbarea stilului meu de viață:

J3851-WYBN-Ingredients-FB-Lifestyle-AminoAcids_RO-1

O mare parte din organismul nostru este formată din proteine, în jur de 15%.
Proteinele pe care le consumi și proteinele din corpul tău sunt alcătuite din unități mici numite aminoacizi. Ai auzit adesea că aminoacizii sunt considerați “componentele de bază ale mușchilor”, deoarece aceste unități individuale mici sunt asamblate în diferite moduri pentru a construi proteine.

Unele dintre ele sunt numite “esențiale”, ceea ce înseamnă că trebuie să le obții din alimentele pe care le consumi deoarece organismul nu le poate produce. Alți aminoacizi sunt considerați neesențiali, deoarece corpul tău are capacitatea de a-i produce. Corpul tău utilizează ambele tipuri pentru a reuni diverse proteine din organism, cum ar fi celulele musculare, enzimele și hormonii. Toate celulele din corpul nostru și, implicit, țesuturile și mușchii noștri sunt făcuți din proteine. Ei îndeplinesc funcții cruciale – de exemplu, capacitatea de a da celulelor noastre formă și structură.

Proteinele de origine animală conțin toți aminoacizii esențiali, în timp ce majoritatea proteinelor vegetale (cu excepția soia) nu au cantitatea adecvată pentru unul sau mai mulți aminoacizi esențiali.

Întrucât alimentele vegetale sunt diferite și au o compoziție unică de aminoacizi, nu este dificil să obții toate elementele esențiale în cadrul unei diete vegetariane, atât timp cât consumi o varietate de alimente. Pudrele proteice obținute din proteine vegetale, cum ar fi soia, orezul și mazărea sunt o soluție excelentă pentru vegetarieni și vegani. Ele ajută la creșterea aportului de proteine cu un conținut relativ scăzut de calorii. Sunt ușor de adăugat în alimente precum shake-urile proteice, fulgi de ovăz fierți și chiar supă pentru a stimula proteinele. Poți personaliza cantitatea pe care o utilizezi pentru nevoile tale individuale.

 

Tu cu ce-ți hrănești corpul?

Advertisements

Diete și nediete

Hello! Ce faceți dragilor?

Astăzi mi-am propus să discutăm despre diete. Se pare că niciodată nu am fost un om slab, acceptat de societate, ca să zic așa, deși mi-am dorit mereu să mă încadrez în tipare. N-am înteles niciodată de ce aveam asemenea dorințe, însă am testat și eu câteva diete de chin.

Niciodată nu am funcționat pe principiul restricțiilor, deși toate dietele pe care le-am încercat asta voiau să-mi facă. Nimeni niciodată nu mi-a spus că aș putea învăța cum să am un stil de viață echilibrat, cum să mănânc sănătos și cum să arăt și bine. Căutam pe internet aproape zilnic informații despre cum să slăbesc, însă pierdem ore întregi în fața laptopului fără rezultat. Astfel că, am pierdut aproape 10 ani din viață, având o greutate mai mare decât aș fi avut nevoie, însă norocul meu a fost că nu m-am îmbolnăvit. Pentru că nicăieri nu scria că pentru a avea pe tot parcursul vieții un corp de invidiat și o sănătate de fier, eu nu am știut că se poate. Mi-am imaginat că o să descopăr o dietă minune și că voi putea mânca oricât și nu mă voi mai îngrășa.

Până când am rămas în pană de idei și m-am acceptat așa cum sunt, iubindu-mă chiar. Dar venea vara, pentru că în fiecare an vine :))) și mă găsea tot timpul supărată că am surplus de greutate. Și iar mă mai maltratam un pic.

Până când, sătulă de toate încercările eșuate, am descoperit la Târgoviște un Club de Nutriție și lucrurile s-au schimbat pentru mine. Aici, într-o perioadă de acomodare de 10 zile, am învățat de ce nu funcționau dietele, ce aș putea să îi ofer corpului meu astfel încât el să mă răsplătească și să arate așa cum mi-am dorit întotdeauna, cum să mă hidratez corespunzător și ce să fac pentru a avea mai multă energie. Am venit lipsită de interes, am zis doar fie, hai să o încerc și pe asta, ce am de pierdut?!

Și se pare că am început să mânânc mai mult ca niciodată, însă echilibrat și am învățat să combin corect alimentele. De la o masă pe zi, și asta după ce ieșeam de la muncă și mă înfigeam seara în frigider și ieșeam de acolo epuizată de cât de mult puteam mânca, am ajuns la un program de 5 mese pe zi, dintre care 2 gustări. Gustări? M-am uitat lung la antrenorul meu când mi-a spus că trebuie să mănânc ca să funcționez și ca să am rezultat. Am crezut că face mișto de mine :))), dar uite că de 3 de luni de când sunt în program s-au îmbunătățit multe lucruri.

Ce zici, când începi și tu să te iubești și să ai grijă de tine ?IMG_6030

Sănătatea pe primul plan

Wellness

Cei mai mulți dintre noi nu ne-am gândit niciodată că ceea ce facem în fiecare zi poate avea repercursiuni mai târziu. Și aici nu mă refer la lucruri care să ne influențeze cariera, viața de familie sau cine știe ce alt aspect va gândiți voi, ci la sănătate.

Nici eu nu m-am gândit timp de 28 de ani la ce mănânc, insă mă plângeam de câteva kg în plus. Slavă domnului, nu am avut nevoie de medicamente, pentru că nu am fost bolnavă, organismul meu a funcționat mai mult decât ok, doar kilogramele mă deranjau din când în când. Însă nu mi-am dat seama niciodată că mă pot îmbolnăvi mai devreme sau mai târziu dacă nu am grijă de mine. Asta până am ajuns într-un club de nutriție și am înțeles că este mai important să previn, decât să tratez. Deja mă apropii de 30 de ani, ușor, ușor, digestia mea nu se afla în cel mai bun moment al vieții mele, job-ul mă stresa în fiecare zi și aveam dureri de cap și eram lipsită de energie în fiecare zi. Dădeam vina pe epuizare și pentru că mă obișnuisem cu aceste stări, nu prea le luam în seamă. Nu mi se părea ceva grav, pentru că toți oamenii din jurul meu sufereau de același lucru. Însă am ajuns în acest club ce care vă spuneam și mi s-a întins un pahar cu apă. Am zâmbit, pentru că îmi era sete, evident. Nu m-a întreba nimeni niciodată câtă apă consum în fiecare zi, mie un bax de apă de 6 sticle a 2 l îmi ajungea cam 2 săptămâni. Aici am avut ocazia să fac o evaluare de sănătate gratuită și să aflu de unde erau toate stările mele. Nu aveam un plan de mese, mâncam când îmi aduceam aminte și nu eram atentă la ce băgam în gură, dar mi se părea ceva normal. Covrigii erau micul meu dejun, atunci când aveam unul, consumam foarte multa cafea, apă puțină, fructe mâncam doar când îmi aduceam aminte. Și ghici ce, mă simțeam excelent, mă lăudam eu. Dacă nu ar fi fost problema kilogramelor în plus, nu aș fi schimbat nimic. Atât de normal era pt mine stilul meu de viață.

Dar uite că am putut să schimb obiceiuri dobândite în 28 de ani, transmise din generație în generație aș putea spune, fără prea mult chin și chiar am învățat să mănânc sănătos și să mă bucur de 5 mese pe zi. Vrei să aflii mai multe detalii? Contactează-mă și împreună putem găsi o rezolvare.

Pentru că e mai important să previi, să vezi că te trezești dimineața la 6, înaintea ceasului și tu până seara tot mai ai energie. Că digestia ta s-a îmbunătățit, tenul s-a curățat și că ai timp să te bucuri de viață și bolile te ocolesc.

Tu când ai făcut ultima dată o evaluare de sănătate?

I wanted to die but i changed my mind

40203193._UY2500_SS2500_

 

Pe vremea când locuiam în București, am fost curioasă să descopăr cam ce mi-ar putea oferi mie orașul ăla și mai ales să mă descopăr. Așa am ajuns la o întâlnire cu Andreea Pautov, Sunt un copac, minunat de altfel, o tipă super mișto, care m-a îndrumat să-mi găsesc sufletul pereche și să mă descopăr. Atunci am descoperit ce înseamnă de fapt să ai o conexiune tu cu tine, să te simți bine în pielea ta și mai ales, ce înseamnă meditația. După întâlnirea minunată pe care am avut-o, a urmat un weekend la mare care m-a făcut să îmi dau seama că viața merită trăită din plin, că singurul om cu adevărat important sunt eu și că trebuie să petrec timp eu cu mine, să mă descopăr și să fiu cea mai bună variantă a mea înainte de a îmi găsi sufletul pereche.

O tot urmăream pe Andreea pe facebook și îi citeam blogul și așa am descoperit-o pe Ana Dragalina. Descoperind Bali, o minunăție pe acest pământ (în poze momentan, este pe lista mea de to do în viitorul apropiat, să ajung și eu acolo), am fost fascinată de Ana și de modul în care și-a schimbat viața, s-a descoperit pe sine și s-a mutat în Bali. Povestea ei v-o las aici, poate vă inspiră. Auzisem de cartea ei, I wanted to die but i changed my mind, însă n-am fost niciodată mare fan cărți în engleză, plus că mi-o imaginam ca fiind iar una din acele povești despre cum a trecut ea printr-o tragedie și acum e bine mersi în superbul Bali și bla bla. Hater, i know!

A trecut ceva vreme de atunci, am uitat și de Ana și de cărțile ei, însă pe undeva curiozitatea mea rămăsese. Așa că, într-o duminică seară, după ce mi-am spălat mașina, am intrat în casă și aveam poftă de citit, așa că nu știu cum și nici de ce a vrut universul să se întâmple așa, însă m-am trezit că îmi caut disperată ebook-ul, care era uitat de mult, pentru că eu eram decisă să-i citesc cartea. După câteva chinuieli, nenea Amazon a binevoit să mă lase să o citesc, și de atunci s-a schimbat totul.

Pot spune că pentru mine cartea Anei a fost așa ca o trezire la realitate. Cum i-am spus și ei, pe la jumătatea cărții mai exact, citind-o am retrăit cumva propria-mi viață. A fost ca și cum cineva a fost martor la toate căutările mele în materie de suflet pereche și le-a relatat în cartea ei. A fost prima carte pe care am citit-o pe nerăsuflate, pentru că mă intriga cum de mai există cineva cu aceeași poveste ca a mea. Pentru că Ana a expus o parte importantă a vieții ei, a vorbit despre relațiile pe care le avut și despre căutările ei de-a lungul timpului. Am fost plăcut surprinsă să văd că nu sunt singura care mai crede în true love, că asemeni ei, The One va apărea la momentul potrivit și va fi ca o completare a personalității mele, va fi omul care-mi va lumina viața.

Nu fac recenzii de fel, tocmai pentru că mă pierd în astfel de detalii și niciodată nu ajung să relatez povestea cu exactitate a cărții. Unele lucruri nu se pot exprima în cuvinte, tocmai de aceea doar îți recomand să citești această carte dacă și tu ai trecut prin câteva povești care te-au zdruncinat, dar totuși mai crezi în true love.

Namaste (cum ar spune Andreea) !

 

SuperBlog

Hello there! Cred că în trecut ați mai citit la mine pe blog despre înscrierea la SuperBlog, însa nu am apucat să particip din diverse motive. De data asta mi-am dat seama că am nevoie de o provocare, de ceva care să îmi țină mintea ocupată și în același timp de un loc în care să-mi exprim creativitatea. Simt nevoia să scriu, însă cuvintele vin mai greu în ultima vreme, mai ales că au avut loc multe schimbări în viața mea, lately. Da, mă înscriu și anul ăsta și chiar am de gând să particip.

Spring SuperBlog 2019 se va desfășura în perioada 1 martie – 18 aprilie a.c. şi invită bloggerii participanți să-şi demonstreze creativitatea, să câștige recunoaștere și premii exersându-și pasiunea pentru blogging. Pentru a participa, ai nevoie doar de un blog în limba română, creativitate și pofta de a scrie articole originale, pe teme propuse de sponsorii competiţiei.

Și să vă spun cine m-a convins să particip? Diana a publicat recent un articol despre participarea la SuperBlog și am zis why not me? Și uite că m-am înscris.

Hai și tu! Eu sunt gata pentru o nouă provocare!

f6a2e6ce917db705a45f38b33c5ab1fe

Sa ii dam timpului timp

Stiti deja cat de mult urasc sa scriu fara diacritice, dar din comoditate am apelat la telefon pt asta. Sa ii dam timpului timp, imi spunea mie deseori cand nu aveam rabdare o persoana draga. Nu intelegeam exact ce voia sa spuna, insa viata mi a demonstrat ca pana si timpul are nevoie de timp. Va mai aduceti aminte de mine, cea care acum cateva luni trecea prin niste chestii urate si care desi luptam, pe undeva imi pierdusem speranta? Timpul mi a demonstrat ca lucrurile se vor aseza la locul lor atunci cand trebuie. Ca uneori e nevoie sa pice putin cerul pe noi, pentru a vedea pamantul. Si l am vazut. Si m am calit si acum imi primesc rasplata: oamenii de langa mine sunt mai de calitate, ma apreciez mai mult si ei ma apreciaza, iar timpul le a demonstrat tuturor ca s au inselat in privinta mea. Si toate lucrurile astea imi umplu sufletul de bucurie si adorm in fiecare seara cu multumirea ca am mai trait o zi si cu speranta ca si maine va fi o zi buna. Si asta pentru ca i am dat timpului timp!

Da-i timpului timp si el te va rasplati!

Seara minunata!

Come and hug me

Cand eram copil ma uitam mereu la filme americane si mi se parea tare ciudat cum se imbratisau oamenii cand se intalneau, sau cand isi luat ramas bun.

Mi se parea tare ciudat pentru ca la noi oamenii nu se imbratisau. Cu timpul am inteles ca noi nu stim care este efectul unei imbratisari.

Cand eram mici ne placea sa stam la mama in brate, sa ne cuibarim acolo. Si acum ne mai place sa fim tinuti in brate, dar de cele mai multe ori nu o facem. Din diverse motive.

Mie imi place sa imbratisez si mai ales sa fiu imbratisata. Pentru ca de acolo imi incarc bateriile. Pentru ca uneori o imbratisare face cat 1000 de cuvinte si mai ales, vindeca. Dar uite ca trec zilele si suntem ocupati cu altele si sincer, nu mi aduc aminte de ultima imbratisare. Deci nu mi am primit doza de energie in ultima vreme.

Cum ar fi sa fim obligati sa ne imbratisam in fiecare zi de cel putin 2 ori?

Oameni goi

Nu știu cum se face, dar întotdeauna am urât Duminica. Mi s-a parut cea mai plictisitoare zi dintre toate. Chiar dacă e ultima zi de weekend și ar trebui trăită în tihnă, cu încărcare de baterii pentru săptămâna ce vine. Și mi-a trebuit mult să recunosc de ce urăsc această zi. Pentru că familia mea nu este lângă mine, pentru că toți ceilalți care au o familie se bucură unul de altul în sânul ei. Însă am fost egoistă și nu m-am gândit și la cei care nu au familii, care poate nu au un acoperiș deasupra capului. Însă, știi cum e, chiar dacă te gândești la alții, în locul tău nu se pune nimeni.

Duminica stau și visez de cele mai multe ori la ziua aia în care toate astea se vor schimba. În loc să fac eu ceva, stau și aștept. Asta am urât întotdeauna la mine, că nu sunt un om care să se zbată, chiar dacă înainte spuneam asta cu mâna pe inimă. Nu mă zbat ci aștept să se întâmple, pe principiul că ce este dat să se întâmple o să se întâmple.

Așa că, râmănem la faptul că urăsc Duminica. Nu-mi place să deranjez și tocmai d-aia de cele mai multe ori stau acasă singură. E ziua mea cu mine, e ziua în care râd și plâng în același timp, e ziua în care mi-e cel mai dor de familia mea, de tata. Dar e doar o zi si trece, ca toate celelalte. Nici nu m-am uitat de câte ori într-un an avem această zi. De când familia noastră s-a risipit, eu sunt singura care am ramas aici și oriunde m-aș fi dus, tot aici m-am întors. Așa cum și eu zâmbesc ori de câte ori mă întreabă cineva cum sunt, așa sunt mulți oameni care nu-și arată suferința. Tocmai d-aia vă spun cum sunt pentru mine zilele astea, pentru că există cu siguranță cineva ca mine în jurul nostru și nu ne dăm seama. Cum ar fi să fim mai puțini egoiști și să ne gândim și la oamenii de lângă noi?

Pentru mine Duminica e ziua aia în care ne oferim iubire. Și eu cui să o ofer?

 

You and only you

Mama mea îmi spune deseori că sunt omul care se gândește și se răzgândește de 1000 de ori. Asta nu e un lucru bun nici pentru mine, demonstrează cât de instabilă pot fi. Dar când este vorba de viața mea și de o decizie de viitor, îmi place să gândesc un pic lucrurile, un pic mai mult și să iau în calcul toate avantajele și dezavantajele. Dacă pe moment mi se pare cea mai tare idee din lume, există varianta ca cel mai probabil în următoarele ore să găsesc motive pentru care să nu fac lucrul ăla. Și fac asta pentru că vreau să iau cea mai bună decizie, sau mai bine zis o făceam.

Înainte îmi schimbam planurile în funcție de dorințele oamenilor importanți din viața mea. Alegeam să renunț eu la ce-mi doream, doar ca să fie bine. Nu am vrut să sune chiar așa de dramatic, pentru că nu era. Doar căutam în mintea mea motive să renunț la idee și așteptam ca oamenii din jurul meu să-mi spună ce să fac.

Mereu am crezut că oamenii din jurul meu mă pot ajuta, că ei știu ce e mai bine pentru mine, însă cu timpul viața mi-a arătat că nimeni în afara de mine nu știe ce-mi trebuie și ce-mi doresc. Momentul în care am conștientizat asta, viața mea s-a schimbat.

Aveam prostul obicei ca atunci când eram cu persoana iubită să nu mă mai gândesc la mine, la planurile mele, eventual le schimbam sau chiar nu-mi făceam planuri pentru că o așteptam pe ea să-mi spună ce să fac. Așa credeam eu că este iubirea. Dar nu eram decât un om trist, un om care făcea lucrurile fără să se bucure, pentru că nu eram eu niciodată pe primul plan.

Mereu mă trezeam că eu sunt aia fără planuri de weekend, pentru că altcineva m-a lăsat pe dinafara. Mereu eram eu aia care avea așteptări și, ce crezi, erau neîndeplinite, pentru că nimeni nu avea cum să ghicească ce fac eu de fapt. Oamenilor le convine să fie cineva lângă ei care să-i ajute să se simtă bine, care să le îndeplinească dorințele, să le dedice timpul lor și să-i aștepte mereu. Dar tu în timp ce aștepți să faci ceva pentru alții, de ce nu faci ceva pentru tine? Ăsta este ultimul gând care circula prin mintea mea în ultimul an. Dacă nu fac eu ceva pentru mine, cum ar putea altcineva să o facă?

Și am ales să mă bucur, să mă pun pe mine pe primul plan și să-mi organizez timpul astfel încât visele mele să devină realitate. Pentru că o singură viață am și nu se știe cât durează.

Duminică liniștită!

Love,

Liz.