10 lucruri pe care sa le faci pentru sufletul tau

Buna dimineata,

Astazi incepe o noua saptamana, mai racoroasa decat cea care a trecut. Fiecare dintre noi petrece cea mai pare parte din viata la locul de munca. De multe ori, insa, ne lasam purtati de val si in timpul liber nu mai facem nimic pentru sufletul nostru, din cauza oboselii. Eu m am decis sa pun punct si sa incep sa acord mai multa importanta sufletului meu. Iata care sunt cele 10 lucruri pe care vreau sa le fac, din cand in cand:

1. Sa ma trezesc zambind, chiar daca poate am adormit plangand.

Este foarte important sa avem atitudinea potrivita inca de cand am deschis ochii. Pentru ca suntem unici raspunzatori pentru viata noastra, de ce sa nu alegem sa zambim in loc sa ne plangem pentru ceea ce ne lipseste?

2. Sa imi beau cafeaua citind macar 5 pagini in fiecare dimineata.

Am regretat mereu ca nu imi mai permite timpul sa citesc asa cum o faceam pana acum. Nu mi e deloc greu sa pun mana pe o carte si sa o abandonez undeva pe un raft. Am mai facut o, dar lucrul asta nu ma facea deloc sa ma simt mai bine. Asa ca m am decis sa ma  vindec de sfanta lene si sa incep fiecare zi cu o carte buna. Daca nu eu, atunci cine sa mi daca placerile?

3. Sa meditez 10 minute asupra lucrurilor pe care vreau sa le am

Da, am luat o razna. Aveam dimineti in care nu voiam sa scot nasul din perna din cauza frustrarilor. Am citit undeva ca meditatia ne ajuta sa ne eliberam sufletul. Am lucrat putin la asta inainte sa ma apuc de impartasit cu voi gandurile mele si deja frustrarile mele s au diminuat. Asa ca voi medita la lucrurile bune pe care mi le doresc, in speranta ca zicala “suntem ceea ce gandim” este adevarata. Hai sa o testam!

4. Sa privesc pozitiv munca pe care o fac

Da, lucrez in domeniul vanzarilor, intr un oras in care toata lumea se cunoaste cu toata lumea si de cele mai multe ori oamenii au nevoie de mine cand sunt in timpul liber. Ma deranja foarte tare lucrul asta, ajunsesem sa ma duc la job cu sila si eu eram singura vinovata pentru gandurile negre pe care mi le faceam, incat visam uneori demisia. Dar mi am dat seama ca am muncit pentru ceea ce am acum si ca daca nu mi bag mintile in cap, asa voi pati mereu. Acum privesc fiecare zi de munca mult mai degajat, stiind ca ma voi descurca in orice situatie m ar pune viata. Daca nu faci ceva sa ti placa, nu mai face nimic!

5. Sa ma hranesc corespunzator.

Hrana pentru suflet aveti?

In vanzari e destul de aglomerat ca sa ma exprim asa. Imi aduc aminte de zilele in care pana la ora 16 nu apucam nici sa mi beau cafeaua. Asa au aparut cateva kg in plus, cateva frustrari si cateva zile de concediu medical. Dar a trecut si acum voi avea mai multa grija de mine.

6. Sa petrec timp cu oameni care ma iubesc

Mi a luat mult timp sa inteleg ca exista oameni care ma iubesc. Erau sub nasul meu, dar si cu ochelarii de vedere eram prea chioara ca sa i vad.

7. Sa ma bucur de vremea de afara

Azi ploua. Sunt fericita. Insa daca maine vor fi 39 de grade ce voi face? Ii voi multumi lui Dumnezeu pentru soarele care mi va incalzi sufletul, chiar daca ma voi topi sub razele lui. Un bronz frumos, din mers, asa ca tractoristii, nu strica.

8. Sa indraznesc sa ma gandesc la vacanta atunci cand nu mai pot.

Planuisem o vacanta in august, insa intr o dimineata m am decis ca si luna iunie este propice pentru cateva zile libere. Sunt o norocoasa ca avem un manager jos palaria si intelege ca oamenii ca noi au nevoie de odihna. Tocmai d aia azi ma intorc dintr o saptamana de concediu. Abia astept luna august!

9. Sa fac toate lucrurile pe care mi le am propus.

Sunt un om care se plictiseste doar sa se duca la job. Sunt lucruri pe care vreau sa le invat, altele care necesita aprofundare. Tocmai d aia mi am planificat un pic timpul liber astfel incat sa reusesc sa fac toate astea. Mi e dor de handmade, de scris tampenii, ganduri nebune, de vazut un serial pana a doua zi dimineata etc.

Nu putine au fost datile in care desi aveam pornirea necesara, m am oprit. Acum vreau sa nu mai las nimic sa intervinz in programul meu.

10. Sa ii multumesc lui Dumnezeu

Trebuie sa fim recunoscatori pentru ceea ce avem.

Advertisements

Coffee lover

Neatza! Am facut o si azi lata si nu am dormit mai mult de 9. Asta inseamna om cu job! 

Imi place sa mi beau cafeaua in pat, dar pentru ca locuiesc singura trebuie întâi sa ma conving sa ajung la Bucătărie. Uneori imi imaginez ca am in buton langa pat si apăsând pe el My Prince imi aduce cafeaua aburinda la pat, cu putin lapte si dulce asa cum imi place mie. Dar ma trezesc repede din visare și ma duc sa apăs pe un singur buton. Da, nu ne mai place cafeaua la ibric decât cand este mama acasa. In rest, am devenit si eu puturoasa precum restul lumii.

In zilele libere mai e cum mai e, însă la munca de cele mai multe ori cafeaua imi ajunge chiar si pana la 16:00. 

But i am a coffee lover de vreo 4 ani!

Sa ma dea cineva jos din pat, va rog!


P. S: asta e din vremurile bune cand duminica ne beam cafeaua in oraș :p

Sa mai batem putin câmpii

Imi placea si mie sa scriu frumos si cu diacritice, dar asta cand foloseam laptopul. M am lăsat păgubasa si am oferit dreptul telefonului de a face ce vrea din gândurile mele. Scriu iar aproape zilnic, pe unde si cand prind. Nu am mai avut asa timp pentru mine, dar m am decis sa mi fac. Înainte ma chinuiam sa descopăr in mintea mea încețoșată gânduri care sa merite sa fie împărtășite, acum doar vreau sa scriu. D aia e blog ul meu si nu al altcuiva, d aia scriu eu pe el. Sa pot sa ma exprim liber, cand si cum am eu chef.

Revenind (era si cazul), nu mai am timp de nimic. Păcat, aleg sa fiu o leneșă cand vin de la munca, intru o tura pe Facebook (Facebook ul e veața mea!), dar nu răspund nimănui. Nu i frumos din partea mea, dar dupa ce discuți cu minim 50 de oameni minute in șir, cred k alea 10 minute pe care as putea sa ti le ofer le păstrez pentru mine. Ca si momentul asta..in loc sa ma întind la o discuție lunga cu o prietena si sa adorm pe la jumătate, mai bine bat câmpii aici si vorbesc cu ea maine (sper sa mi iasă).

Voi ce mai faceți? Nici in Feed nu m am mai uitat, recunosc. Parca N am mai facut nimic si imi cam pare rau. Ca unii dintre voi chiar scrieți bine si imi lipsește asta. 

Oare asa ar trebui sa fie oamenii cu job?

Cuvinte

Se pare că mă aflu într-o perioadă de liniște a cuvintelor. Încerc să le trezesc, dar sunt la fel de puturoase ca mine în concediu. S-au pitit pe undeva și nu e mai găsesc. Mi-e dor de ele, dar știi cum e cu dorul: e un sentiment care te învăluie, te doare și abia când se hotărăște să te elibereze te simți cu adevarat om. Așa și cuvintele mele. Unde s-au pitit? Vreau să scriu, vreau să împart chestii cu voi, vreau, vreau, vreau ….

M-am trezit cu gândul ăsta și nu vreau să mă las de el. Mi-am făcut blog tocmai pentru a putea scrie, pentru  a putea spune oamenilor ce cred. Nu m-a interesat niciodată de cei care m-au judecat, care au râs de cuvintele mele. Și atunci de ce nu reușesc să le mai găsesc? 😦

S-au întâmplat destul de multe chestii lately, nu pot să mă plâng de o viață plictisitoare. Și mereu am găsit o scuză să îmi abandonez copilul. Pentru că blogul ăsta e ca un copil pentru mine. L-am creat dintr-o dorință și iubirea pentru cuvinte a fost părintele lui. L-am crescut cu dragoste și pasiune și mereu l-am hrănit cu grijă. Și de ceva vreme l-am abandonat. Ne-am abandonat. Mi-e dor de tine! Lasă-mă să-ți fiu iar mamă, lasă-mă să am din nou grijă de tine. Cheamă cuvintele la tine!

 

Uneori…alteori

Uneori as vrea sa fiu ca ploaia. Sa cad peste sufletele lenese ale oamenilor si sa le spal gandurile. Alteori as vrea sa fiu ca soarele. Sa umplu sufletele oamenilor cu caldura.
Din cand in cand vreau sa fiu ca ceata. Sa apar din senin si sa acopar totul, sa dau o noua sansa vietii. Dar sunt doar un om! Un om care iubeste si ploaia, si soarele, si vantul, si razele de soare, si dimineata, si seara, intunericul si lumina..si viata!

image

Știi de ce îmi pare mie rău?

Că tocmai oamenii plini de viață și zâmbitori au parte de nenorociri în viață. Se spune că Dumnezeu nu-ți dă mai mult decât poți duce, însă când auzi de cineva drag că suferă de vreo nenorocită de boală, n-are cum să nu ți se facă pielea de găină.

Pe Laura am cunoscut-o când m-am înscris la facultate. Pentru că eu intrasem la două facultăți la buget și voiam să le urmez pe amândouă, a trebuit să cedez unul dintre locuri. Se pare că pe Laura am ajutat-o să își îndeplinească un vis pentru care se pregătise un an de zile. A fost chiar printre primele cunoștințe pe care le-am făcut în facultate și mi-a părut tare bine că am putut să cedez locul unui om responsabil și serios.

Pentru că ne-am petrecut nici mai mult nici mai puțin de 3 ani împreună, am ajuns să o cunosc și pe sora ei, Gina. Am aflat apoi că este chiar vecină cu mine, pentru că se căsătorise cu Vali, un tip care locuiește destul de aproape.

12524211_10205795912756992_6786960419383852240_n

Și când am aflat zilele trecute că Gina suferă de leucemie, ca să nu mai zic că are o ditamai denumirea boala ei, am rămas fără cuvinte. Gina Eftimie, absolventă de Facultate de Geografie, care s-a chinuit destul de mult să intre în învățământ (și știu asta pentru că noi ne întâlneam deseori pe stradă și discutam de acest subiect), a ajuns profesoară chiar la mine la liceu. Este mămică și soție devotată și o femeie mereu cu zâmbetul pe buze. Țin minte că m-am întâlnit o dată cu ea în piață și era toată numai un zâmbet, deși nu reușea să dea de soțul ei și mi-a cerut mie ajutorul, deoarece avea o problemă cu telefonul. Mai mare dragul să te întâlnești cu astfel de oameni. Și atunci, cum să nu te apuce toți nervii când vezi un astfel de om că trece prin așa ceva? Cum să stai cu mâinile în sân?

10351253_10205464442110433_2933870767396949745_n

Haide-ți să o ajutăm și noi cum putem! Gina, te susțin și mă rog la Dumnezeu să-ți dea sănătate și să te uiti în urmă la acest eveniment, ca la o amintire urâta. Atat!

BCR – Eftimie Alin Petrisor
Cod IBAN: RO51RNCB0132125320970003 – cont lei

BANCA TRANSILVANIA
EFTIMIE ALIN-PETRISOR
Cont curent: RO84BTRLEURCRT0337542501
In Euro
SWIFT: BTRLRO22

M-am pierdut printre cuvinte

Anul ăsta mai mult ca niciodată mi-am propus să scriu. Și n-am reușit. Parcă nimic nu se mai leagă, ca și cum am pus o poarta ferecată sufletului și cuvintele nu mai pot ieși de acolo. Ca și cum s-a așternut o ceață densă peste culorile sufletului și până nu hrănesc soarele, nu va dispărea.

Ce mă fac fără să scriu? 

Nu știu să trăiesc astfel. Mi-e dor de zilele și nopțile alea în care nu mă mai opream…

S-au dus și vremurile astea și Ariana nu mai reușea să facă nimic. Totul era trist în jurul ei de când el a hotărât să o lase baltă în seara aia. Da, de seara aia vorbesc, când s-au strâns cu toții la Vlad și au decis să-și recunoască sentimentele. Era momentul lor, dar el a ales altceva. De atunci Ariana nu mai face nimic. Deși până acum scria în fiecare zi, pentru că ăsta era visul ei dintotdeauna, din acea seară cuvintele au dispărut. Știa că el nu ar fi lăsat-o baltă atât de ușor, însă ….

Ce să se fi întâmplat? Să fi apărut ea și totul să se fi năruit?

Tu erai cel al cărui zâmbet îl așterneam pe foile mele și care mă ajuta să scot minuni din cuvinte … Unde ești tu oare??

Provocarea Dianei

Am început anul numai cu provocări. Donșoara Diana a avut o idee bună, pe care am preluat-o și te provoc și pe tine să o accepți. Ia cartea pe care o citești acum / cartea preferată / cartea pe care o ai la îndemână și deschide-o oriunde. Transcrie apoi prima propoziție și lasă-și imaginația să zburde. Eu o citeam pe Lina Moacă, cu ale ei Valuri de viață și uite ce a ieșit:

images

Îndurerată, mă așez lângă ei și le povestesc despre tot ce mă chinuie.

-Dragilor, aceasta este probabil ultima dată când ne vom mai revedea cu toții. Știu, sună destul de straniu, însă trebuie să vă fac un anunț.

-Bunico, este totul în regulă?

-Da, Ayan. Numai că bunica este nevoită să plece într-o călătorie mai lungă și azi trebuie să ne luăm rămas bun. V-am scris fiecăruia dintre voi o scrisoare pe care o veți primi după ce eu nu voi mai fi și abia atunci veți înțelege ce se întâmplă.

-Bunico, dar cum poți să pleci așa fără noi?

-Ana, scumpo, uneori oamenii trebuie să plece undeva departe de cei dragi, dar asta nu înseamnă că nu vor mai fi alături de ei. De acolo voi continua să vă iubesc pe toți la  fel de mult și să nu crezi că te voi lăsa să îmi furi bomboanele ca și până acum!

Ana zâmbea, pentru că ea chiar nu știa ce se întâmplă. Ayan la fel, deși el era puțin mai mare și nu era așa ușor de păcălit. Faptul că am fost diagnosticată de curând cu cancer în fază terminală nu înseamnă că voi lăsa această boală să umbrească ultimele momente alături de cei trei copii ai mei și de nepoți. Pentru mine familia a fost mereu cea mai importantă, mai ales că unul dintre părinții mei a decedat când aveam numai 9 ani. Dar a trecut mult timp de atunci și iată-mă astăzi în situația părintelui meu drag. Se pare că ne vom întâlni după atâția ani, tată!

Toți erau triști în jurul meu, însă am încercat să nu îi îngrijorez prea tare. Mereu am fost o persoană veselă și am ținut problemele departe de cei dragi. Dar parcă azi nu mai am atâta putere să zâmbesc când știu că în curând nu le voi mai putea strânge în brațe pe minunile mele.

De ce, Doamne? De ce eu?

I-am rugat pe toți să nu mă părăsească în această noapte pentru că simțeam că se apropie momentul. Am adormit înconjurată de iubire și de nepoții mei dragi, însă m-am trezit într-un loc mult mai liniștit, deși ei nu erau acolo. Era soare, o lumină puternică nu mă lăsa să îmi țin ochii deschiși prea mult timp, însă printre razele de soare l-am zărit pe el.

 

Adio și bun venit!

Dragul meu,

Astăzi a venit rândul să-ți scriu și ție. Ne-am întâlnit într-o noapte răcoroasă, undeva la -25 de grade și am știut că o să vii asemenea gerului. M-ai surprins încă de la primii pași pe care i-ai făcut în viața mea. Mi-ai înghețat sufletul, dar atunci nu știam că vrei să-mi faci un bine și să mă ajuți să las în urmă tot ce nu era necesar să car. M-am simțit bine lângă tine în primele ore, neștiind că o să fii un an pretențios. Așa ca mine. Dacă acum 12 luni mă aflam într-un oraș de munte, înconjurată de zăpadă și de oameni care mi-au fost camarazi de drum câteva luni, anul acesta sunt acasă, înconjurată de cei dragi, oamenii care nu credeam că mă vor iubi așa de tare. Nicăieri nu e mai bine ca acasă și întotdeauna mă voi întoarce aici, chit că merg până la capătul Pământului (noroc că nu are).

Ai fost așa de plin de evenimente, că acum când mă uit în urmă nici nu-mi vine să cred. M-ai învățat că oamenii nu sunt întotdeauna lângă mine, că trebuie să privesc adânc în ochii lor să înțeleg care le sunt intențiile și nici atunci poate nu le văd cu adevărat. Am înțeles că fericirea adevărată este atunci când reușești să te bucur de ce ai, de ce ți s-a întâmplat și când poți să visezi. Am renunțat la oamenii care îmi tăiau aripile. Încă nu am învățat să-i păstrez lângă mine și să le mai dau o șansă și poate nu o voi face vreodată. Am învățat să mă iubesc așa cum sunt, chiar dacă nu mă încadrez în tipare. Am învățat să am încredere în mine în orice situație, pentru că am cel mai puternic aliat lângă mine. Am învățat să iubesc oamenii simpli, oamenii care poate nu sunt cei mai inteligenți din lume, dar au suflet și sunt alături de mine. Am învățat că nu tot ce zboară se mănâncă și că e nevoie să fiu realistă de cele mai multe ori.

Am învățat că timpul meu este cel mai important și că viața mea contează mai mult decât a altora, dar asta nu înseamnă că trebuie să devin o egoistă. Sunt și acum, însă dacă nu mă gândesc eu la binele meu, cine o mai face?

Mi-am depășit multe limite în 2015 și o voi face și în 2016. Sunt un om care urăște mediocritatea, care la fiecare sfârșit de an privește în urmă și vede cât a evoluat și privește cu speranță spre anul ce vine. Dacă anul trecut eram într-o ceață puternică, de data asta știu clar ce vreau să fac în 2016. Și era atât de simplu să-mi dau seama …

Am învățat în 2015 că roata se întoarce indiferent de ceea ce faci ca să o împiedici. Am înțeles că ceea ce nu mai trăiești la timp, nu mai trăiești niciodată și că trebuie să trăiești în prezent și doar să privești spre viitor. Trecutul nu există, a fost și ai închis ușa. Am învățat să accept oamenii așa cum sunt, fără să îmi doresc să îi schimb, am învățat că prieteni sunt prea puțini pe lume, dar merită să îi cauți. Am învățat că oricând pot schimba drumul vieții mele, pentru că dețin frâiele încă de când m-am născut. Am învățat că trebuie să ofer ca să primesc și am învățat să nu mai am așteptări de la oameni.

Ai fost un an de poveste, un an de neuitat … Adio 2015!

Bun venit 2016!

Knock – Knock … Când trecutul bate la ușă!

shutterstock_149688629.jpg

De multe ori se întâmplă ca trecutul să-ți dea puțin planurile peste cap. Are el talentul ăla deosebit de a interveni în viața ta atunci când lucrurile sunt deja aranjate și tu crezi că ai reușit. Știi prea bine cum face … e ca un copil care se întoarce întotdeauna la jucăria preferată. Trecutul e tot trecut, nu mai poate fi schimbat și ar trebui să nu reușească să-ți strice prezentul, d-apoi viitorul. Nu degeaba se spune că atunci când îți bate trecutul la ușă nu trebuie să-i deschizi! Dar, desigur, nu te poți abține și îi deschizi, chiar dacă știi că nu poate schimba cu nimic lucrurile. De cele mai multe ori curiozitatea ne îndeamnă să facem lucruri copilărești. Ca și acesta. Deschide tu ușa trecutului, după ce te-ai chinuit ani de zile să o încui cu zeci de lacăte și o să vezi că toata munca ta a fost în zadar. Oamenii revin întotdeauna acolo unde le-a fost bine, dar nu întotdeauna acest lucru este bun.

Așa ai apărut și tu! Am zâmbit când te-am văzut și mi-am adus aminte într-o secundă de toate motivele pentru care ți-am închis ușa în nas. Dar știi cum e, curiozitatea m-a îndemnat să-ți deschid și să stau de vorbă cu tine. Și am făcut-o și am râs cu poftă după atâta timp, încât anii ăștia în care nu ne-am vorbit au dispărut pur și simplu. Mai era foarte puțin până să uit toate durerile pe care mi le-ai pricinuit și să sar la tine în brațe, până când tu singur mi-ai arătat ce lucru greșit e ăsta. Și atunci de ce mi-ai mai bătut la ușă?

Eu știu de ce ți-am deschis …