The Old Christmas

240_F_171184503_Z2Rs4SG0WyFXU3JVY5kOB0UE7tfzE6Xe

Presiunea Craciunului o simțim cu toții. Fie ca mergem prin magazine și găsim aglomerat peste tot (oare de câte chestii au nevoie oamenii pentru doar câteva zile de poveste?), fie că ne uităm în calendar. Sau dacă lucrezi în vânzări e și mai și. Dar în suflet oare cum  simțim această sărbătoare? Oare câți dintre noi ne gândim și la cei care nu au o familie alături de care să petreacă această sărbătoare? Oare câți dintre noi ne uităm la bătrânii din jurul nostru care își calculează și ultimul bănuț pentru a avea cele necesare de Crăciun? Probabil prea puțini. Suntem cu toții ocupați să ne gândim ce cadouri să cumpărăm celor dragi, să alegem cele mai fancy restaurante unde să petrecem seara de Crăciun, cele mai cool ținute și să cheltuim banii fără să ne uităm la ei. Mi-ar plăcea să fie ceva diferit anul acesta. Există posibilitatea să fiu și eu singură de acest Crăciun, însă nu mă mai simt așa de a nimănui cum mă simțeam în alți ani. Din fericire, am o familie care chiar dacă nu este lângă mine fizic, îmi oferă confortabilul gând că nu sunt singură.

Anul ăsta nici măcar brad nu am, pentru că nu avea sens să-l fac. Oricum majoritatea timpului nu sunt acasă pentru că lucrez, dar și pentru că nu mai sunt acasă la mine nu pot lua singură decizii de orice fel. Nu mă mai deranjează nimic de la o vreme. Presiunea Crăciunului o simt și dacă nu simt că e Crăciunul, sau orice altă sărbătoare, pentru că așa suntem noi românii învățați. Mi-ar plăcea să reușim să facem ceva cu banuții pe care îi cheltuim aiurea la fiecare sărbătoare. Oamenii în vârstă, de exemplu, ar avea mai multa nevoie de ei pentru a-și cumpăra alimente, nu rochii și pantofi pentru seara de Crăciun. Mi-ar plăcea să pot să fac mai multe pentru ei. Să-i văd cum se bucură că oamenii nu i-au uitat, că nu e nevoie să se mai chinuie o perioadă, că suntem acolo pentru ei, indiferent daca sunt parte din familie sau nu.

Pentru mine ăla ar fi cel mai reușit Crăciun…

9caed3a61558146f69c87f7849942458

Advertisements

Amintiri dintr-o viață anterioară a blogului meu

Știi la ce mă gândeam azi? Că mie mi-e dor de blog-ul meu, ca eu aici mă regăseam de fiecare dată, că scrisul ma făcea să mă simt mai bine. Azi mă gândeam care au fost motivele pentru care nu am mai scris. Dacă te uiți la mine pe blog, găsești des astfel de articole, în care îmi caut scuze. Ba am avut un laptop încet tare, ba lucram intens la Vodafone și când ajungeam acasă singura poveste pe care o scriam era în visele mele, dacă mai visam ceva.

Nici nu știu cine îmi citește postările, dacă mă întrebi. La mine totul a fost pe silent, în toți anii ăștia. Pentru că au trecut câțiva de când visam eu ca o naivă ce sunt, că blog-ul meu o să vindece suflete.

Ha Ha!

Ce mi-a plăcut întotdeauna a fost că aici am putut să scriu despre orice mi-a trecut prin minte. Uneori mă gândeam că sigur va fi cineva deranjat de ce fac eu aici, și îmi era teamă să îmi public gândurile. Sau o făceam și așteptam repercusiunile, care nu veneau. Apoi am început să cred că nu mă citește nimeni și râdeam singură de articolele mai vechi pe care le găseam pe aici. Hai că nu e chiar cel mai nașpa blog din lume, și chiar dacă ar fi, e al meu.

Când m-am apucat de blogging, ca să vorbesc și eu în termenii care se cuvin, probabil treceam printr-o perioadă nasoală. Pentru că eu doar atunci scriu. Asta nu înseamnă că în ultimii doi ani mi-a mers așa de bine încât nu am scris decât de câteva ori. Și, revenind la perioada nasoală, speram să mai găsesc pe cineva în aceeași situație, oameni care mă înțeleg și care îmi împărtășesc povestea. Nici nu mai știu exact ce era în capul meu, dar azi știu un lucru: dacă mi-am dorit să fac asta, asta o să fac. Până la urmă nu degeaba m-am uitat la atâtea filme, încât să-mi doresc și eu să scriu în fiecare seara când vin de la muncă, să mă pun în locul oamenilor pe care-i întâlnesc și să vă povestesc și vouă de ei :)))). Eu v-am zis că sunt naivă și printre altele și o mare visătoare.

Așa că o să ne revedem mai des și o să vă povestesc și vouă ce e de povestit.

Va pup!

 

10 lucruri pe care sa le faci pentru sufletul tau

Buna dimineata,

Astazi incepe o noua saptamana, mai racoroasa decat cea care a trecut. Fiecare dintre noi petrece cea mai pare parte din viata la locul de munca. De multe ori, insa, ne lasam purtati de val si in timpul liber nu mai facem nimic pentru sufletul nostru, din cauza oboselii. Eu m am decis sa pun punct si sa incep sa acord mai multa importanta sufletului meu. Iata care sunt cele 10 lucruri pe care vreau sa le fac, din cand in cand:

1. Sa ma trezesc zambind, chiar daca poate am adormit plangand.

Este foarte important sa avem atitudinea potrivita inca de cand am deschis ochii. Pentru ca suntem unici raspunzatori pentru viata noastra, de ce sa nu alegem sa zambim in loc sa ne plangem pentru ceea ce ne lipseste?

2. Sa imi beau cafeaua citind macar 5 pagini in fiecare dimineata.

Am regretat mereu ca nu imi mai permite timpul sa citesc asa cum o faceam pana acum. Nu mi e deloc greu sa pun mana pe o carte si sa o abandonez undeva pe un raft. Am mai facut o, dar lucrul asta nu ma facea deloc sa ma simt mai bine. Asa ca m am decis sa ma  vindec de sfanta lene si sa incep fiecare zi cu o carte buna. Daca nu eu, atunci cine sa mi daca placerile?

3. Sa meditez 10 minute asupra lucrurilor pe care vreau sa le am

Da, am luat o razna. Aveam dimineti in care nu voiam sa scot nasul din perna din cauza frustrarilor. Am citit undeva ca meditatia ne ajuta sa ne eliberam sufletul. Am lucrat putin la asta inainte sa ma apuc de impartasit cu voi gandurile mele si deja frustrarile mele s au diminuat. Asa ca voi medita la lucrurile bune pe care mi le doresc, in speranta ca zicala “suntem ceea ce gandim” este adevarata. Hai sa o testam!

4. Sa privesc pozitiv munca pe care o fac

Da, lucrez in domeniul vanzarilor, intr un oras in care toata lumea se cunoaste cu toata lumea si de cele mai multe ori oamenii au nevoie de mine cand sunt in timpul liber. Ma deranja foarte tare lucrul asta, ajunsesem sa ma duc la job cu sila si eu eram singura vinovata pentru gandurile negre pe care mi le faceam, incat visam uneori demisia. Dar mi am dat seama ca am muncit pentru ceea ce am acum si ca daca nu mi bag mintile in cap, asa voi pati mereu. Acum privesc fiecare zi de munca mult mai degajat, stiind ca ma voi descurca in orice situatie m ar pune viata. Daca nu faci ceva sa ti placa, nu mai face nimic!

5. Sa ma hranesc corespunzator.

Hrana pentru suflet aveti?

In vanzari e destul de aglomerat ca sa ma exprim asa. Imi aduc aminte de zilele in care pana la ora 16 nu apucam nici sa mi beau cafeaua. Asa au aparut cateva kg in plus, cateva frustrari si cateva zile de concediu medical. Dar a trecut si acum voi avea mai multa grija de mine.

6. Sa petrec timp cu oameni care ma iubesc

Mi a luat mult timp sa inteleg ca exista oameni care ma iubesc. Erau sub nasul meu, dar si cu ochelarii de vedere eram prea chioara ca sa i vad.

7. Sa ma bucur de vremea de afara

Azi ploua. Sunt fericita. Insa daca maine vor fi 39 de grade ce voi face? Ii voi multumi lui Dumnezeu pentru soarele care mi va incalzi sufletul, chiar daca ma voi topi sub razele lui. Un bronz frumos, din mers, asa ca tractoristii, nu strica.

8. Sa indraznesc sa ma gandesc la vacanta atunci cand nu mai pot.

Planuisem o vacanta in august, insa intr o dimineata m am decis ca si luna iunie este propice pentru cateva zile libere. Sunt o norocoasa ca avem un manager jos palaria si intelege ca oamenii ca noi au nevoie de odihna. Tocmai d aia azi ma intorc dintr o saptamana de concediu. Abia astept luna august!

9. Sa fac toate lucrurile pe care mi le am propus.

Sunt un om care se plictiseste doar sa se duca la job. Sunt lucruri pe care vreau sa le invat, altele care necesita aprofundare. Tocmai d aia mi am planificat un pic timpul liber astfel incat sa reusesc sa fac toate astea. Mi e dor de handmade, de scris tampenii, ganduri nebune, de vazut un serial pana a doua zi dimineata etc.

Nu putine au fost datile in care desi aveam pornirea necesara, m am oprit. Acum vreau sa nu mai las nimic sa intervinz in programul meu.

10. Sa ii multumesc lui Dumnezeu

Trebuie sa fim recunoscatori pentru ceea ce avem.

Coffee lover

Neatza! Am facut o si azi lata si nu am dormit mai mult de 9. Asta inseamna om cu job! 

Imi place sa mi beau cafeaua in pat, dar pentru ca locuiesc singura trebuie întâi sa ma conving sa ajung la Bucătărie. Uneori imi imaginez ca am in buton langa pat si apăsând pe el My Prince imi aduce cafeaua aburinda la pat, cu putin lapte si dulce asa cum imi place mie. Dar ma trezesc repede din visare și ma duc sa apăs pe un singur buton. Da, nu ne mai place cafeaua la ibric decât cand este mama acasa. In rest, am devenit si eu puturoasa precum restul lumii.

In zilele libere mai e cum mai e, însă la munca de cele mai multe ori cafeaua imi ajunge chiar si pana la 16:00. 

But i am a coffee lover de vreo 4 ani!

Sa ma dea cineva jos din pat, va rog!


P. S: asta e din vremurile bune cand duminica ne beam cafeaua in oraș :p

Sa mai batem putin câmpii

Imi placea si mie sa scriu frumos si cu diacritice, dar asta cand foloseam laptopul. M am lăsat păgubasa si am oferit dreptul telefonului de a face ce vrea din gândurile mele. Scriu iar aproape zilnic, pe unde si cand prind. Nu am mai avut asa timp pentru mine, dar m am decis sa mi fac. Înainte ma chinuiam sa descopăr in mintea mea încețoșată gânduri care sa merite sa fie împărtășite, acum doar vreau sa scriu. D aia e blog ul meu si nu al altcuiva, d aia scriu eu pe el. Sa pot sa ma exprim liber, cand si cum am eu chef.

Revenind (era si cazul), nu mai am timp de nimic. Păcat, aleg sa fiu o leneșă cand vin de la munca, intru o tura pe Facebook (Facebook ul e veața mea!), dar nu răspund nimănui. Nu i frumos din partea mea, dar dupa ce discuți cu minim 50 de oameni minute in șir, cred k alea 10 minute pe care as putea sa ti le ofer le păstrez pentru mine. Ca si momentul asta..in loc sa ma întind la o discuție lunga cu o prietena si sa adorm pe la jumătate, mai bine bat câmpii aici si vorbesc cu ea maine (sper sa mi iasă).

Voi ce mai faceți? Nici in Feed nu m am mai uitat, recunosc. Parca N am mai facut nimic si imi cam pare rau. Ca unii dintre voi chiar scrieți bine si imi lipsește asta. 

Oare asa ar trebui sa fie oamenii cu job?

Cuvinte

Se pare că mă aflu într-o perioadă de liniște a cuvintelor. Încerc să le trezesc, dar sunt la fel de puturoase ca mine în concediu. S-au pitit pe undeva și nu e mai găsesc. Mi-e dor de ele, dar știi cum e cu dorul: e un sentiment care te învăluie, te doare și abia când se hotărăște să te elibereze te simți cu adevarat om. Așa și cuvintele mele. Unde s-au pitit? Vreau să scriu, vreau să împart chestii cu voi, vreau, vreau, vreau ….

M-am trezit cu gândul ăsta și nu vreau să mă las de el. Mi-am făcut blog tocmai pentru a putea scrie, pentru  a putea spune oamenilor ce cred. Nu m-a interesat niciodată de cei care m-au judecat, care au râs de cuvintele mele. Și atunci de ce nu reușesc să le mai găsesc? 😦

S-au întâmplat destul de multe chestii lately, nu pot să mă plâng de o viață plictisitoare. Și mereu am găsit o scuză să îmi abandonez copilul. Pentru că blogul ăsta e ca un copil pentru mine. L-am creat dintr-o dorință și iubirea pentru cuvinte a fost părintele lui. L-am crescut cu dragoste și pasiune și mereu l-am hrănit cu grijă. Și de ceva vreme l-am abandonat. Ne-am abandonat. Mi-e dor de tine! Lasă-mă să-ți fiu iar mamă, lasă-mă să am din nou grijă de tine. Cheamă cuvintele la tine!

 

Uneori…alteori

Uneori as vrea sa fiu ca ploaia. Sa cad peste sufletele lenese ale oamenilor si sa le spal gandurile. Alteori as vrea sa fiu ca soarele. Sa umplu sufletele oamenilor cu caldura.
Din cand in cand vreau sa fiu ca ceata. Sa apar din senin si sa acopar totul, sa dau o noua sansa vietii. Dar sunt doar un om! Un om care iubeste si ploaia, si soarele, si vantul, si razele de soare, si dimineata, si seara, intunericul si lumina..si viata!

image

Știi de ce îmi pare mie rău?

Că tocmai oamenii plini de viață și zâmbitori au parte de nenorociri în viață. Se spune că Dumnezeu nu-ți dă mai mult decât poți duce, însă când auzi de cineva drag că suferă de vreo nenorocită de boală, n-are cum să nu ți se facă pielea de găină.

Pe Laura am cunoscut-o când m-am înscris la facultate. Pentru că eu intrasem la două facultăți la buget și voiam să le urmez pe amândouă, a trebuit să cedez unul dintre locuri. Se pare că pe Laura am ajutat-o să își îndeplinească un vis pentru care se pregătise un an de zile. A fost chiar printre primele cunoștințe pe care le-am făcut în facultate și mi-a părut tare bine că am putut să cedez locul unui om responsabil și serios.

Pentru că ne-am petrecut nici mai mult nici mai puțin de 3 ani împreună, am ajuns să o cunosc și pe sora ei, Gina. Am aflat apoi că este chiar vecină cu mine, pentru că se căsătorise cu Vali, un tip care locuiește destul de aproape.

12524211_10205795912756992_6786960419383852240_n

Și când am aflat zilele trecute că Gina suferă de leucemie, ca să nu mai zic că are o ditamai denumirea boala ei, am rămas fără cuvinte. Gina Eftimie, absolventă de Facultate de Geografie, care s-a chinuit destul de mult să intre în învățământ (și știu asta pentru că noi ne întâlneam deseori pe stradă și discutam de acest subiect), a ajuns profesoară chiar la mine la liceu. Este mămică și soție devotată și o femeie mereu cu zâmbetul pe buze. Țin minte că m-am întâlnit o dată cu ea în piață și era toată numai un zâmbet, deși nu reușea să dea de soțul ei și mi-a cerut mie ajutorul, deoarece avea o problemă cu telefonul. Mai mare dragul să te întâlnești cu astfel de oameni. Și atunci, cum să nu te apuce toți nervii când vezi un astfel de om că trece prin așa ceva? Cum să stai cu mâinile în sân?

10351253_10205464442110433_2933870767396949745_n

Haide-ți să o ajutăm și noi cum putem! Gina, te susțin și mă rog la Dumnezeu să-ți dea sănătate și să te uiti în urmă la acest eveniment, ca la o amintire urâta. Atat!

BCR – Eftimie Alin Petrisor
Cod IBAN: RO51RNCB0132125320970003 – cont lei

BANCA TRANSILVANIA
EFTIMIE ALIN-PETRISOR
Cont curent: RO84BTRLEURCRT0337542501
In Euro
SWIFT: BTRLRO22

M-am pierdut printre cuvinte

Anul ăsta mai mult ca niciodată mi-am propus să scriu. Și n-am reușit. Parcă nimic nu se mai leagă, ca și cum am pus o poarta ferecată sufletului și cuvintele nu mai pot ieși de acolo. Ca și cum s-a așternut o ceață densă peste culorile sufletului și până nu hrănesc soarele, nu va dispărea.

Ce mă fac fără să scriu? 

Nu știu să trăiesc astfel. Mi-e dor de zilele și nopțile alea în care nu mă mai opream…

S-au dus și vremurile astea și Ariana nu mai reușea să facă nimic. Totul era trist în jurul ei de când el a hotărât să o lase baltă în seara aia. Da, de seara aia vorbesc, când s-au strâns cu toții la Vlad și au decis să-și recunoască sentimentele. Era momentul lor, dar el a ales altceva. De atunci Ariana nu mai face nimic. Deși până acum scria în fiecare zi, pentru că ăsta era visul ei dintotdeauna, din acea seară cuvintele au dispărut. Știa că el nu ar fi lăsat-o baltă atât de ușor, însă ….

Ce să se fi întâmplat? Să fi apărut ea și totul să se fi năruit?

Tu erai cel al cărui zâmbet îl așterneam pe foile mele și care mă ajuta să scot minuni din cuvinte … Unde ești tu oare??