Christmas is back

Cam asta e treaba cu vremea. Vrea sa mai sarbatorim o data Craciunul. Fara suparare, pe mine nu m-ar deranja o vacanta, desi nu pot sa ma vai ca nu am timp liber. Am 15 zile pe luna in care lucrez si alte 15 sa fac ce vreau eu cu ele. Tocmai d-aia, m am reapucat de citit si de seriale. Anul asta se fac 2 ani de cand Vodafone-ul a pus mana pe mine, insa este pentru prima data cand ma aleg si eu cu ceva din toata afacerea asta: timp pentru mine.

Mai nou, datorita oamenilor cu care ma inconjor, am inceput sa acord mai multa atentie lucrurilor care-mi plac. Saptamana trecuta, de exemplu, cu Vocea lui Archer in brate, am calatorit acasa cu trenul. Unii spun ca trenul nu mai e ce a fost, insa mie mi-a placut maxim sa fac asta. Ieftin, cald, curat, fara aglomeratie, liniste si pace.

Un drum dus-intors cu trenul si cateva zile inainte de asta le am acordat lui Archer.

Mia Sheridan, caci despre ea este vorba, m a dus intr o lume in care iubirea exista, in ciuda tuturor ranilor din trecut. In cele peste 350 de pagini cat are cartea, am simtit diferite emotii. Ce-i drept, nu mi place niciodata sa divulg ce se intampla intr o carte. E ca si cum i-as spune secretele si nu pot sa fac asta. Inca de la primele pagini mi dat seama ca nu este o carte pe care o voi lasa usor din mana, dar in acelasi timp o carte care ma va incurca in alegerea urmatoarei. Archer este un tip care a avut o copilarie tragica, si a pierdut parintii intr un accident, a fost crescut de unchiul lui departe de restul lumii si vocea i a fost luata o data cu parintii. Din fericire, cea care ii va lumina viata si ii va fi alaturi no matter what este Bree. Ea va deveni vocea lui Archer.

Advertisements

Zece

Nici nu stiu cand au trecut acești 10 ani. Eram doar un copil, adolescenta din mine visa la nemurire si la cai verzi pe pereți. Nu mi am imaginat o clipa ca ce va urma va fi un coșmar. Tu, tati, imi lipsești si azi chiar daca au trecut 10 ani de cand nu mai esti langa mine. Uneori ma simt a nimanui, alteori ma uit in oglinda si parca te simt langa mine. E greu, e foarte greu, dar mergem înainte. Te am cautat mereu in oamenii de langa mine, dar am sfârșit doar prin a fi dezamagita. Tu ai fost singurul om care m a iubit cu adevărat. Mi e dor de eclerele noastre, de plimbările pe care le făceam împreuna, pana si de momentele in care ma certai. Mi e dor de tine. Te port in suflet, te iau cu mine peste tot. Doar asa nu ma mai simt singura. Pentru ca stiu ca tu ai grija de mine de acolo de sus, deși uneori inchid ochii si imi imaginez ca vii langa mine si ma iei in brate. Mai ales atunci cand plâng, pentru ca mi e sufletul trist, pentru ca ma simt pierdută…

N am sa uit niciodată ziua asta, 21 Noiembrie, ziua in care viața mea s a schimbat complet.

Mi e dor de tine, tati…

Fac ce vreau pentru ca pot

Hello! Azi am ajuns destul de tarziu de la munca si deși a fost o zi destul de aglomerata am gasit puterea sa rad in hohote asa degeaba. Dupa ce mi am facut tabieturile, am aterizat pe Facebook, Like all of us. Dau de postarea Dianei, o prietena bloggeriță căreia ii comentate un sau o neica nimeni. Ghici ce, o sfătuia sa se lase de scris, cu artificiile de rigoare. Hai sa fim serioși! Nu va place ce scriem noi pe paginile NOASTRE?? Go Away! Esti liber sa nu citești, nu ne intereseaza haterii, nu ne intereseaza daca nu ai loc de fundurile noastre, nu ne intereseaza nimic. Si eu scriu aici cu gândul ca ii face plăcere cuiva sa ma descopere, pentru ca aici ma simt cel mai bine si pentru ca asa vreau eu. Ar fi culmea ca de maine sa nu mai am loc de hateri, sa ma trezesc intr o puzderie de comentarii negativiste si sa ma las de scris. Ete na, ca asa vreți voi! Ete da, ca asa vreau eu, o sa scriu ce vreau, cand vreau si pentru ca vreau si cui nu ii convine e liber sa dea NexT si sa facă ce vrea.

Nu i asa, Diana?

Let me …

A adormit zâmbind in brațele lui. Dupa mult timp se simțea in sfârșit in siguranța. Doar mai tresarea din cand in cand pentru ca nu i venea a crede ca el e acolo.

Visase de mult la zilele astea frumoase. Toate lacrimile si toate zilele înnorate s au risipit cand el a decis ca o vrea din nou pe ea. Dar oare cât va tine?

Sunt cei mai frumoși împreuna, chiar daca soarta este împotriva lor. Daca se nășteau in alta parte, sau daca se cunoșteau in alta viața, acum poate erau Fericiți impreuna. Dar nu, lucrurile stau altfel. Totul e împotriva lor, dar ei tot ajung împreuna..

Desi, in fiecare dimineata își iau rămas bun unul de la celalalt si trăiesc cu teama ca seara nu se vor mai revedea.

My birthday is coming

Mai e doar o săptămâna si vine ziua mea. Daca acum câțiva ani așteptam cu nerăbdare sa se întâmple asta, se pare ca acum la 26 de ani s a schimbat ceva. Ma simt altfel, ma simt bine, ma simt ca la 16 ani, vârsta mea favorita. Dar de un lucru imi pare rau….parca au trecut anii prea repede si eu am invatat destul de tarziu ca trebuie sa ma bucur de tot ce ma înconjoară, in loc sa cer mai mult. Pot sa spun ca au fost cei mai frumoși 27 de ani, bine…cât imi amintesc din ei, însă deși uneori simteam ca am ajuns la capătul puterilor, cineva de sus a avut grija de mine.

Asa e, vârsta e doar un număr, sufletul mi e tânăr. Sunt recunoscătoare ca mi s au îndeplinit toate dorințele pana acum, chiar daca de multe ori nu am știut ce e potrivit pentru mine.

Deeeeciii, ultima săptămâna la 26 de ani începe! Wish me Luck!

Kisses,

E.

Să întâmpinăm cu bine noul an

Dragilor, a fost un an plin și frumos 2016. Mai avem doar câteva zile pană ni se va acorda o noua șansă.  O șansă să facem din 2017 cel mai frumos an. A fost și greu, dar și plin de lecții. Nici nu mai știu ce îmi propuneam la început de 2016, însă știu ca sunt împlinită și recunoscătoare pentru ceea ce am: prieteni minunați,  familie și oameni care mi au fost alături deși nu le am cerut-o. Nici nu vreau sa ma gândesc dacă as fi schimbat ceva la anul ce tocmai a trecut. Sunt bine și asta e tot ce contează.  

Va pup pe toți cei care mi ați citit blogul,  chiar dacă nu am mai avut timp de el. Sa fiți fericiți!!

La mulți ani!

Timpul

Ce e timpul?

E o nebuloasa. Nimeni nu stie de unde vine si cand trece asa de repede. Apare de nicaieri si dispare cand ti e lumea mai draga. Asa au trecut 9 ani. 9 ani in care am pierdut aproape tot, 9 ani in care am invatat sa traiesc fara tine. Doar 9…si, totusi, parca a fost ieri. Imi aduc si acum aminte ziua cea mai cumplita din viata mea. Nu mi imaginam ca timpul nu va fi de partea ta si ca te va scoate dintre noi. Nu! Voiam sa cred ca tu vei fi mereu langa mine si ca noi nu vom fi ca altii. Dar am fost. Timpul ne a despartit acum 9 ani…te a trimis numai el stie unde si pe noi ne a lasat cu sufletele pustiite. E deja tarziu sa ma mai intreb de ce eu, de ce tu. Insa timpul asta mi a lasat ceva de pret: amintirile cu tine. 

9 ani..doar 9…..

Cuvinte

Se pare că mă aflu într-o perioadă de liniște a cuvintelor. Încerc să le trezesc, dar sunt la fel de puturoase ca mine în concediu. S-au pitit pe undeva și nu e mai găsesc. Mi-e dor de ele, dar știi cum e cu dorul: e un sentiment care te învăluie, te doare și abia când se hotărăște să te elibereze te simți cu adevarat om. Așa și cuvintele mele. Unde s-au pitit? Vreau să scriu, vreau să împart chestii cu voi, vreau, vreau, vreau ….

M-am trezit cu gândul ăsta și nu vreau să mă las de el. Mi-am făcut blog tocmai pentru a putea scrie, pentru  a putea spune oamenilor ce cred. Nu m-a interesat niciodată de cei care m-au judecat, care au râs de cuvintele mele. Și atunci de ce nu reușesc să le mai găsesc? 😦

S-au întâmplat destul de multe chestii lately, nu pot să mă plâng de o viață plictisitoare. Și mereu am găsit o scuză să îmi abandonez copilul. Pentru că blogul ăsta e ca un copil pentru mine. L-am creat dintr-o dorință și iubirea pentru cuvinte a fost părintele lui. L-am crescut cu dragoste și pasiune și mereu l-am hrănit cu grijă. Și de ceva vreme l-am abandonat. Ne-am abandonat. Mi-e dor de tine! Lasă-mă să-ți fiu iar mamă, lasă-mă să am din nou grijă de tine. Cheamă cuvintele la tine!

 

Las-o asa!

Uneori imi place sa stau intinsa pe covor si sa privesc tavanul. Imi plac liniile pe care trafaletul le a lasat pe tavan, asemeni iubirii pe suflet. Inegale, pierdute printre stropii albi, ma duc cu gandul la viata. Da, viata e alba si imi zambeste atunci cand stiu sa ii zambesc si eu.
Uneori inchid ochii.
Alteori nu.
Doar ma uit asa pierduta intre liniile astea si parca imi vad intreaga viata. Cele mai sterse sunt oamenii pe care i am lasat in urma, iar cele profunde sunt iubirile mele din prezent: oameni.
Ma ridic dupa cateva minute bune si incerc sa zambesc. E mai usor acum. Am lasat o parte din mine intre ele si sufletul mi e lin. Ma asez pe marginea patului si imi privesc chipul in oglinda: n ai imbatranit doar tu, ci si omul din oglinda! Dar e o imbatranire care nu se vede, o imbatranire care se simte intre toate dungile de pe pamant.
Totul e in dungi..