Speranțe

Hello! Ne-am obișnuit deja cu iarna de afară. Mă bucur totuși că am apucat să vedem puțină zăpadă în jur, și imi doresc ca de Crăciun chiar să fie iarnă, nu primăvară.

Revenind la ziua de azi, m-am gândit să vorbim despre speranțe. Ce sunt speranțele? Dacă mă întrebai lucrul ăsta acum câțiva ani, îți spuneam că nu poți să trăiești fără speranțe, că fac parte din viața noastră și că ne ajută să trecem prin viață, ne motivează, ne fac să trăim. Acum, dacă mă întrebi ce sunt speranțele o să-ți spun că sunt minciuni pe care ni le spunem în fiecare zi, chestii ireale și care nu se vor întâmpla niciodată. Dacă ești în situația în care speranța moare ultima, ești un norocos. Asta înseamnă că s-a terminat perioada în care visezi și te minți singur și ești pregătit să înfrunți realitatea. În toți anii aștia obișnuiam să-mi ofer speranțe legate de orice și nu înțelegeam de ce nu sunt niciodată mulțumită și împlinită. Dar visam în continuare, speram la Făt-Frumos pe cal alb, la bani picați din cer, la job-uri de succes și multe – multe alte chestii.

Recent m-am apucat de citit învățăturile lui Osho. Acolo am descoperit unele răspunsuri pe care le caut de câțiva ani buni, și tot acolo am învățat că speranțele au un impact negativ asupra vieții mele. Nu zic, poate sunt oameni care au probleme grave și au nevoie de o speranță pentru a merge mai departe. Eu una nu generalizez aici, ci îmi spun propria părere. Nu uitați asta, înainte de a sări pe mine că vorbesc prostii. Pentru mine s-a demonstrat că Osho are dreptate și că speranțele mă fac să trăiesc ori în trecut, ori în viitor și nu mă lasă să mă bucur de prezent. Nu am nevoie să trăiesc într-o iluzie, am nevoie să trăiesc.

Vă las aici un fragment care mie mi-a dat de gândit (Osho – Calea Yoga. Esență și origini, pp. 3-4 )

Prezentul este întotdeauna un iad. Omul nu îl poate îndura decât proiectându-și speranțele asupra viitorului. El poate trăi ziua de astăzi numai datorită speranței în ziua de mâine. Poate că mâine porțile paradisului i se vor deschide. Acestea nu pot fi deschise în prezent, iar ziua de mâine nu vine niciodată, căci atunci când vine, se transformă în perzent. De aceea mintea continuă să se proiecteze în viitor. Ea o ia înaintea realității; asta însemnă să visezi. Omul nu trăiește în realitatea imediată, ci o ia înaintea acesteia. 

Oamenii au dat viitorului o sumedenie de nume. Unii i-au spus cer, alții moksha sau paradis. Toate acestea se vor petrece inevitabil în viitor, eventual într-un viitor îndepărtat, după moartea corpului fizic.

Voi nu cunoașteți prezentul, căci preferați să vă proiectați într-un viitor incert. Asta înseamnă să visezi. Nu puteți trăi aici și acum. Acest lucru vi se pare imposibil.

Vă proiectați fie asupra trecutului (care nu reprezintă decât o altă formă de visare), asupra amintirilor unor lucruri care nu mai există, fie asupra viitorului, care nu înseamnă altceva decât o proiecție venită din trecut. Viitorul nu este altceva decât trecutul proiectat din nou, eventual în culori mai frumoase și mai vii. 

Omul nu se poate gândi la altceva decât la trecutul său. De aceea, viitorul nu este decât aceste trecut reproiectat. Nici trecutul și nici viitorul nu există însă. Numai prezentul există, dar voi nu trăiți niciodată în prezent.

Advertisements

Poveștile de dragoste

Te întrebi de ce iubești de mai multe ori într-o viață?

M-am gândit și eu la asta, mai ales la fiecare despărțire care mi-a rupt sufletul. Nu reușeam să înțeleg cum tot procesul ăla minunat care te face să trăiești în povești, nu ține și se transformă în coșmar. Nici acum nu reușesc să înțeleg, însă nu mai caut explicații.

Dar mi s-a întâmplat de multe ori în 28 de ani să mă îndrăgostesc, să simt lucruri mărețe pentru oamenii de lângă mine, ca apoi, începând să-i cunosc cu adevărat să nu simt decât dezamăgire. Poate pe atunci îi învinuam pe ei pentru tot ce simțeam eu, de parcă poate fi vinovat cineva de ce e in înteriorul meu..haha, ce fraieră eram! Am făcut câteva boacăne până am ajuns să gândesc așa, dar nu-mi pare rău de nimic. Poate doar de oamenii pe care i-am rănit de-a lungul timpului, în loc să le ofer iubire. Dar am fost egoistă de fiecare dată și m-am gândit că trebuie să păstrez iubirea pentru omul ăla care o merită cu adevărat, fără să-mi dau seama că iubirea nu se poate măsura și că dacă ofer iubire, ea se întoarce la mine înzecit. Ce vrei, mă concentram pe găsirea unui om care să-mi rezolve problemele, nu pe prezent.

Până la 28 de ani am iubit un singur om cu adevărat și un singur om m-a iubit cu adevărat. Restul, sunt iubiri mai mici, dar una singură m-a făcut să fiu cine sunt azi. Un singur om a avut curajul să stea lângă mine in haos și să încerce să mă facă să trăiesc în prezent, să mă bucur de viață și de fiecare moment al ei. Să trăiesc simplu, dar fericită. Un singur om a avut curajul ăsta și îi multumesc. Poate el este cel care a pus bazele acestei transformări, prin iubirea pe care mi-a oferit-o.

Iubim de mai multe ori într-o viață, dar oare de câte ori iubim sincer, fără speranțe și așteptări? Știai că speranțele și așteptările sunt cele care ne îmbolnăvesc sufletul? Că ele doar ne duc cu gândul la trecut sau la viitor și nu ne lasă să trăim prezentul? Nici eu nu știam asta până azi, sau nu o conștientizam. Așa am ajuns la concluzia că d-asta iubim de mai multe ori în viață. Pentru că ne hrănim cu iluzii, speranțe și avem așteptări care nu pot fi îndeplinite. Și fiecare iubire te duce la extaz, ca apoi să dea cu tine de pământ.

Dar ce să faci, cândva, poate în altă viață, vom ști să trăim cu adevărat, să ne bucurăm și să fim recunoscători pentru fiecare zi din viața noastră.

Love,

E.

 

Bucură-te!

Am cunoscut acum aproape un am un om foarte mișto. Pe atunci nu înțelegeam de ce va fi special pentru mine și nici el nu știe că este așa. Universul a vrut să ne întâlnim pentru că eu trebuia să înțeleg că viața după ce te duce prin haos îți oferă bucurii. Omul ăsta era veselia întruchipată, bunătatea și tot ce e mai frumos pe pământ el o reprezintă. Am înțeles atunci că se poate. Că trebuie să depășim haosul din mintea nostră, să nu o mai băgăm în seamă și să ne bucurăm de prezent. Pe atunci nu-l înțelegeam cum poate fi așa, eu cea care mereu m-am chinui să-mi ascult mintea, în loc de inima. Eu cea care ani de zile m-am luptat să cred că mintea mea este clară și este singura care știe ce e bine pentru mine. Omul ăsta de care vă spun aici a avut și el un rol mic dar considerabil în transformarea mea. Poate pe atunci căutam un maestru care să mă îndrume pe calea cea bună. Legat de asta, mereu am crezut că eu trebuie să aștept omul care-mi va schimba viața, timp în care eu găseam toate portițele să o stric. Ciudat, nu? Mi-au trebuit ani să înțeleg că răspunsurile și rezolvările sunt atât de aproape de mine…în interiorul meu.

De omul ăsta am simțit nevoia să mă lipesc atunci pe moment ca de o ancoră. Însă am făcut tot posibilul să nu fie așa, pentru că probabil aveam nevoie să parcurg drumul ăsta singură. Nu m-am îndrăgostit de el, nu am vrut să îl am aproape, însă îl voi ține minte toată viața ca fiind omul care mi-a arătat că trebuie să-mi găsesc calea. A trecut și el printr-un haos total până a ajuns așa, dar se poate.

După el, am început să caut răspunsuri, să caut oameni, să încerc să-mi rezolv problemele. Așa am ajuns la Sunt un copac , în căutarea sufletului pereche. Mă fac singură să râd când mă gândesc că deși au trecut câteva luni, întâlnirea mi se pare din altă viață. Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc azi. Ci despre faptul că Universul mi-a arătat căi pe care eu nu voiam să le văd, urla la mine și eu nu îl auzeam.

Așa am înțeles că trebuie ca viața mea să ajungă un haos, ca eu să descopăr liniștea. Am înțeles cine este cel mai mare dușman și cine mă minte in fiecare zi: eu singură. Am renăscut, mi se pare că 28 de ani i-a trăit altcineva și nu-mi pare rău că eram magnet pentru probleme, pentru că asta m-a făcut cine sunt azi.

Dacă vrei, universul îți arată toate răspunsurile.

Trăiește azi, nu ieri, nu mâine!

Love,

E.

Treziri în maraton

Hello! Cum ar fi să te trezești într-o zi și să-ți dai seama că toate principiile tale, toate gândurile și toate visele tale au fost formate pe o bază greșită? Cum ar fi să te trezești că tot ceea ce știi tu, este de fapt o minciunică? Ciudat, eu așa m-am simțit când am înțeles că pot să fiu cine vreau eu și să fac ce vreau eu cu viața mea. Da, nu credeam că pot să am atâta libertate, pentru că părinții mereu m-au învățat să-mi văd de pătrățica mea, să nu visez prea departe, la cai verzi pe pereți, să am o viață clasică, un job bun, o familie și să mor de bătrânețe, fericită. Le mulțumesc pentru asta, însă eu credeam că totul trebuie să se întâmple până la 28 de ani, că apoi te apropii de 30 si life ends. But guess what, viața abia începe după 30 de ani și nu e niciodată prea târziu să schimbi ceva, dacă știi că îți va fi mai bine mai târziu.

De ce vă spun toate astea? Pentru că și mie mi-au fost tăiate aripile atunci când aveam nevoie de încurajare și poate d-aia acum mă aflu la răscruce de drumuri. Dar am înțeles că pot să schimb ceva, că nu sunt copac, și chiar dacă aș fi, tot mi-aș dori măcar să îmi plec frunzele altfel.

Fă ce vrei tu cu viața ta! E sfântă, ți-a fost dată să te bucuri de ea, să experimentezi. Nu asculta de nimeni care-ți spune că tu nu poți.

Ascultă-ți inima! Ea este singura care nu se schimbă în plin proces de dezvoltare. Dacă m-ar fi întrebat cineva că voi ajunge să gândesc așa i-aș fi spus că bate campii. N-am putut să văd cum voi ajunge, însă sunt mulțumită de ceea ce sunt, de lucrurile pe care le știu și mai ales de curajul pe care îl am să o iau de la capăt în orice situație. M-am învârtit în jurul cozii, când de fapt știam de când eram copil ce vreau să fac cu viața mea. Și mai ales, ce vreau să las în urmă.

Pupici,

E.

Just a little break didn’t kill no one

Hello! Sau mai bine zis bună dimineața!

Ne bem cafeaua împreună?

97bb47b5cbe8be86d75f47eb2282f09e

M-am trezit azi cu chef de lenevit în pat. Probabil mulți dintre voi ar face același lucru, însă unii dintre voi mai au și job. Eu am luat o pauza, nevoită, ce-i drept, însă vreau să profit de ea și să mă relaxez. Nu a fost ideea mea cu această pauză, însă vine un moment în care viața ta se poate pune pe pauză tocmai pentru a conștientiza că pierdem prea mult timp făcând lucrurile care nu ne plac, lucrurile care ne mănâncă pe interior. Nu e tocmai ok pentru cineva foarte activ, cum sunt eu, să fiu în pauză, însă atunci când lucrurile nu depind de mine, nu prea am ce face.

Vi s-a întâmplat și vouă ca viața voastră să vrea o pauză? Cum ați decis să rezolvați situația?

Inițial, când m-am repezit la laptop să vă scriu, eram mult mai negativistă și mai supărată că sunt în această pauză. Dar ceva m-a făcut să scot optimismul la suprafață și să cred că ceva bun mă așteaptă.

Fostul meu loc de muncă nu mă făcea fericită. Veneam în fiecare zi la birou cu un gust amar și cu o durere de stomac, pe care nu știam cum să o gestionez. Dădeam vina pe cafea, pe prostiile pe care le mâncasem cu o zi înainte, însă mi-am dat seama de lucrul ăsta abia când s-a terminat povestea. Am fost supărată și nu înțelegeam cum se poate întâmpla ca un om care-și dă toată silința ca lucrurile să meargă, poate fi dat afară. Nu m-am văzut niciodată în situația de a rămâne fără job, sau cel puțin nu îmi imaginam că cineva nu va avea loc de mine. Astăzi le mulțumesc că au luat decizia în locul meu, pentru că mi-au demonstrat că locul meu nu este acolo, din mai multe motive.

Viața mea a vrut o pauză. Poate pentru că mă pierdusem puțin pe mine. Poate pentru că nu îmi imaginam cum poți trăi fără să muncești ca prostul, ca să ai un venit. Nu neg, nu e cea mai ușoară perioadă pentru mine, însă sper ca lucrurile să se schimbe. Poate fiecare dintre noi am folosit expresia doar la noi în România se întâmplă așa, însă ce termen de comparație avem? De ce trebuie să ne gândim că în altă parte este mai bine, dacă aici este casa noastră și noi aici vrem să rămânem? Dragilor, lovitura pe care am primit-o m-a făcut să realizez că îmi doresc o meserie de viitor, o meserie care să nu mă aducă în punctul de a mă întreba ce să fac cu viața mea, în fiecare an, în octombrie.

Am lucrat în vânzări în ultimii ani, de fapt așa a început cariera mea. Sunt pedagog la bază, însă din teama că salariul este foarte mic pentru a întreține o familie, am ales altceva. Dar nu există an să nu mă întreb de ce nu am făcut-o. Poate acum eram măcar împăcată sufletește, dacă nu financiar. Poate chiar aveam familia pe care mi-o doresc de atâta timp.

Însă, ce fac oamenii într-un astfel de moment de pauză?

 

Un secret

Bună!

Sunt libera de câteva zile bune și m-am decis să mă concentrez pe mine. Îl citesc pe Osho de ceva vreme deja, însă niciodată nu reușeam să termin cartea. Astăzi mi-am început ziua cu Meditații pentru oameni ocupați. Strategii antistres pentru cei care nu au timp să mediteze și mi-am dat seama că cea mai mare bucurie a vieții este să faci ce-ți place. Vă las și vouă mai jos un fragment din carte, un fragment după care aleg să mă ghidez astăzi:

Osho- Meditații pentru oameni ocupați (pp. 130-133)

Un instrument pentru centrare.

Deja esti integrat. Nu la periferie, unde există multă agitație; la periferie ești fragmentat. Observă-te în interior și, cu cât ajungi mai adânc, cu atât mai integrat te vei simți. Vine un moment când în inima altarului tău interior simți deodată o mare unitate, o unitate absolută. Așa că ea este acolo și tot ce trebuie să faci este să o descoperi.

Cum descoperi acest loc? Există o tehnică foarte simplă, dar care la început îți va părea dificilă. Dacă încerci, vei vedea că este simplă. Dacă nu încerci și doar te gândești la ea, va părea foarte grea. Tehnica presupune să faci doar ce-ți place. Dacă ceva nu-ți place, nu face acel lucru. Încearcă – fiindcă bucuria vine numai din centrul ființei. Când te bucuri de ceea ce faci, te conectezi cu centrul tău. Când faci ceva ce nu-ți place, te deconectezi de centrul tău. Bucuria vine numai din centrul interior, niciodată de altundeva. Acesta este criteriul, și fii fanatic în privința lui.

Te plimbi pe stradă și dintr-o dată realizezi că nu te bucuri de plimbare. Oprește-te! Nu te mai plimba!

Eu obișnuiam să fac așa când eram student la facultate și oamenii credeau că sunt nebun. Mă opream deodată și rămâneam în acel loc câte o jumătate de oră sau chiar o oră până îmi revenea pofta de plimbare. Dacă făceam baie și îmi dădeam seama că nu îmi plăcea, mă opream și atunci. Profesorii mei erau îngrijorați la examene încât mă urcau în mașină și mă duceau la universitate. Mă lăsau la ușa holului de acces și așteptau să vadă dacă am ajuns la banca mea din sala de examen sau m-am oprit în mijlocul sălii.

La liceu m-am înscris la cursuri de matematică. În prima zi, am intrat și profesorul prezenta lecția zilei. La mijlocul orei, m-am ridicat și m-am îndreptat spre ușă să ies. Unde te duci? a spus el. Dacă pleci fără să ceri voie, nu te voi mai primi aici.

I-am răspuns: Nu mă mai întorc niciodată, nu îți face griji. De asta nici nu am cerut voie să ies. Nu îmi place. Voi găsi un alt curs care să-mi placă, fiindcă acesta nu-mi place și nu mai vin. Asta este tortură, este violență.

Încet, încet, a devenit o cheie. Mi-am dat seama că suntem centrați ori de căte ori facem ceea ce ne bucură. Bucuria este sunetul din centrul ființei. Ești descentrat când nu faci ceea ce-ți place. Nu te forța, nu este nevoie. Dacă oamenii cred că ai înnebunit, lasă-i să creadă asta. Prin experiența proprie, în câteva zile vei descoperi ce îți vine să faci. Ai făcut o mie și unul de lucruri care nu ți-au plăcut și totuși le făceai pentru că așa ai fost învățat. Doar îți îndeplineai obligațiile.

Oamenii au distrus până și iubirea, un lucru atât de frumos. Ajungi acasă și îți săruți soțul pentru că așa trebuie, este o obligație. Acum, un lucru precum sărutul, frumos ca o floare, a fost distrus. Fără să-ți facă plăcere, vei continua să-ți săruți soțul și vei uita bucuria de a săruta pe cineva. Dai mâna cu toți oamenii, dai mâna într-un mod rece, fără semnificație, fără mesaj, fără căldură. Mâini moarte care se scutură una pe alta și spunându-și cuvinte de salut. Ai învățat gestul acesta mort, gestul acesta rece. Ai înghețat, ești ca un cub de gheață. Apoi întrebi: Cum pot ajunge la centrul ființei mele?

Centrul se atinge când ești cald și te topești în iubire, extaz, dans, încântare. De tine depinde. Fă doar lucrurile care îți plac și care te bucură cu adevărat. Nu mai face nimic din ce nu îți place. Nu am întâlnit vreodată un om căruia să nu-i placă nimic. Unora poate nu le place una sau alta, dar viața este vastă. Nu rămâne angajat în ceva, plutește mai departe. Lasă mai multă energie să curgă prin tine. Las-o să curgă și să întălnească alte energii din jurul tău. Peste puțin timp vei vedea că problema nu era cum să fii integrat, ci problema era că uitasei cum să fii flexibil și curgător. Te simți integrat instantaneu dacă lași energia să curgă. Uneori se poate întâmpla în mod accidental, dar se întâmplă din același motiv.

Câteodată te îndrăgostești de o femeie sau de un bărbat și deodată te simți integrat; brusc simți că ești unitar pentru prima dată. Ochii tăi au căpătat o strălucire, fața ta radiază, intelectul ți-e sclipitor. Ceva începe să ardă în ființa ta – apare o muzică ce îți transmite mersul într-un dans. Ești cu totul o altă ființă.

Aceste momente sunt rare din cauză că nu învățăm secretul. Secretul este că ai descoperit ceva ce îți place. Acesta este secretul. Poți vedea ca un pictor este înfometat, dar continuă să picteze și bucuria se vede pe fața lui. Poți vedea un poet sărac care, atunci când își recită poezia, este cel mai bogat om din lume. Nimeni nu este mai bogat decât el. Care este secretul? Secretul rezidă în bucuria momentului. Când te bucuri de ceva, ești în armonie cu tine însuți și cu universul, fiindcă centrul tău este centrul întregului.

Așadar, ține cont de acest secret. Fă doar ceea ce îți place, altfel oprește-te. Dacă citești un articol și la jumătatea lui îți dai seama că îți displace, nu are sens să mai continui. De ce îl citești? Oprește-te imediat. Dacă vorbești cu cineva și in mijlocul conversației observi că nu îți face plăcere, chiar dacă ai rămas doar cu jumătate de propoziției spusă, oprește-te chiar acolo. Nu îți place, așa că nu ești obligat să continui. La început va părea puțin ciudat, dar toată lumea este puțin ciudată, așa că nu cred că este o problemă. Poți face acest exercițiu.

În câteva zile vei intra în contact cu centrul tău și vei înțelege ce vreau să spun atunci când repet întruna că ceea ce cauți se află deja la tine. Nu este în viitor. Nu are nicio legătură cu viitorul. Este deja aici și acum.

De ce barbatii nu mai sunt barbati?

E tarziu si ma gandeam putin la ce ne dorim noi femeile si cu ce ajungem sa ne multumim. Il stii si tu pe barbatul ala mare macho care nu si face timp pentru tine, dar care e sigur ca nu te pierde pentru ca tu ti ai deschis sufletul in fata lui?

Cu siguranta toate femeile il stiu. Si totusi, de ce acceptam asemenea oameni langa noi? De ce alegem sa ne multumim cu o farama de mesaj pe whats app printre multe seen-uri? De ce vrem langa noi un om care nu stie sa raspunda la telefon?

De ce e atat de mare egoismul la barbati? Uneori ma intreb ce i in mintea lor atunci cand trateaza femeile ca pe niste obiecte. Sunt sigura ca nu exista femeie in lumea asta care sa nu si doreasca atentie, respect si iubire. Si noi ne multimim cu ce primim, in loc sa lasam loc oamenilor care trebuie in viata noastra.

Ce i asa de rau ca ne dorim un mesaj de ‘Buna dimineata!’ si inca unul de ‘Noapte buna!”? Ce i atat de greu de inteles ca femeile au fost create pentru a aduce frumosul in viata unui barbat?

De ce barbatii nu mai sunt barbati?

Pentru ca noi femeile ne multumim cu putin, poate din teama de singuratate, poate din lipsa increderii in noi.

Meriti tot ce e mai frumos, femeie! Nu te multumi doar cu farame!

Do what ever you like, they say!

Buna!

Azi m am decis sa vorbim despre lucrurile care ne aduc bucurie si cum facem sa le aducem in viata noastra. Ocupati cu viata de zi cu zi, nu prea mai gasim timp pentru pasiunile noastre. Mie una imi cam place sa pictez, dar nici nu mai stiu cam cat a trecut de cand am facut asta. Nu sunt vreun geniu, ci doar mai elimin stresul prin mazgaleala pe hartie. Ieri am colorat o mandala, parca am colorat intreaga zi cu ea. Dar ce facem cu timpul, ca nu ne mai ajunge!?

Muncim prea multe ore, ca roboteii, pentru ca asa se cere. Dar noi cand ne mai relaxam? Cand ne mai gandim la sufletul nostru? In somn?!

Cand eram copil visam in fiecare zi sa fiu altceva cand voi fi mare. Dar mama mereu imi zicea..fa mama doar ce ti place!

Si m am decis sa fac. M am decis ca eu sunt cel mai important om din lume in momentul asta si a venit clipa sa fac ce mi place. Stay close!

Love,

E.