Retrospectivă 2015

Vă spuneam acum ceva vreme că în luna Decembrie voi face o listă cu cărțile pe care le-am citit în 2015. De obicei, trag linie la fiecare final de an și verific dacă lista mea de planuri pentru anul respectiv a fost îndeplinită, ce rezultate am obținut și ce trebuie să fac în anul următor pentru a fi și mai împlinită. Anul ăsta aș face altceva, pentru că vreau un 2016 diferit. Pentru început, vreau o listă cu cărțile pe care le-am citit în 2015 și o listă cu cărțile pe care vreau să le citesc în următorul an. Mai departe, nu-mi voi mai face așa de multe planuri, las viața să mă surprindă. Cu siguranță voi continua să fac toate lucrurile care-mi aduc bucurii, chiar dacă fără o listă lângă mine.

Așadar, în 2015 am citit următoarele cărți:

descărcare

Aveam pentru anul 2015 un număr de 30 de cărți pe care voiam să reușesc să le citesc. Sunt 23 pe listă și încă o lună la dispoziție să ajung la 30. Așa că, sper să reușesc!

Voi ce ați citit în 2015?

Strada Ficțiunii

Străduța ficțiunii se trezi într-o dimineață plină de întrebări. A avut parte de câteva vise ciudate, chiar dacă nu a apucat să doarmă prea multe ore. Dar pe cine să întrebe oare, să fie potrivit pentru astfel de întrebări? Era puțin nedumerită, dar a așteptat câteva ore și și-a vizitat cele mai bune prietene: Străduța iubirii și Străduța Liniștei. Locuiau la numai 5 minute de ea, ceea ce a scurtat nerăbdarea ei.

  • Dragele mele, am avut un vis tare ciudat aseara, zise Străduța Ficțiunii. Se făcea că mă aflam într-un oraș foarte mare și toate cărțile mele minunate, pe care știți că le iubesc așa de mult, au început dintr-o dată să zboare. Le știți și voi de atâta timp că niciodată nu au făcut nimic care să mă supere, cu atât mai puțin cu cât nu știam niciodată că au puteri magice. Zburau deasupra capului mei și nu reușeam să le ating.

flying-books

  • Și ce ai făcut? Înterbă curioasă Strada Iubirii.
  • M-am speriat atât de tare, încât am început să mă rog la Zeul Orașului. I-am cerut să le liniștească și să mă lămurească ce se întâmplă. N-am primit niciun răspuns, însă am închis ochii pentru câteva clipe și când i-am deschis, m-am trezit în patul meu, departe de tot ce s-a întâmplat.
  • Vai, dar ce vise ciudate ai și tu! Se miră Străduța Iubirii. Eu visez numai oameni îndrăgostiți, oameni care mă cheamă la ei și oameni care sunt fericiți. Tu și cărțile tale!

Atunci, Străduța Ficțiunii și-a dat seama că nu a apelat la cine trebuie pentru a afla răspunsurile la întrebările sale. A salutat tristă și și-a văzut de drum. S-a întors acasă unde și-a văzut abătută de treburi.

La lăsarea nopții, obosită fiind de atâtea întrebări fără răspuns, s-a așezat în pat. Un zgomot puternic a trezit-o la numai jumătate de oră. Ce să fie oare? își spuse oripilată. Geamul camerei sale s-a deschis brusc, trântindu-se de perete. Atunci și-a luat inima-n dinți și a scos capul pe geam. A fost îngrozită când a văzut că toate cărțile sale pluteau. S-a șters de două ori la ochi, crezând că visează. Mare i-a fost mirarea când a înțeles că totul se întâmplă cu adevărat. Atunci, temătoare fiind, nici nu a apucat să-și pună întrebarea „ce se petrece în lumea ei?„ că a și primit răspunsul. Zâna Editurii All i-a apărut la geam și a avertizat-o că un val negru de fum vrea să îi distrugă cărțile.

work.5462731.1.flat,550x550,075,f.gilda-the-good-fairy

A început să plângă la gândul că minunile lui Dan Brown, Jeffrey Archer, Marc Levy, Gabriel Garcia Marquez, Nicholas Sparks și cele ale Natașei Alina Culea, Lina Moacă, Chris Simion și multe alte volume preferate, ar fi putut dispărea definitiv din colecția ei.

Dar Zâna Editurii All a liniștit-o, spunându-i:

  • Dragă Străduță, nu te necăji. Sunt aici să te ajut și am un plan pentru asta. Nu știu exact cine a provocat valul negru de fum, însă știu cum să îl îndepărtez. Trebuie doar să găsim o modalitate de a îi distrage atenția și așa voi redirecționa toate cărțile spre biblioteca mea. Acolo vor fi în siguranță și tu te vei putea bucura de cărțile tale ori de câte ori vei dori. Trebuie doar să ai încredere în mine. Așteaptă-mă cuminte aici și voi reveni îndată ce îmi voi duce misiunea la bun sfârșit.

Strada Ficțiunii nu a apucat să mai spună un cuvânt. Zâna Editurii All și-a făcut treaba de minune și în câteva minute valul negru de fum a dispărut. Putea vedea pe geam cum toate cărțile ei se aliniază în șir indian și o urmează pe zână. Dar oare asta o liniștea cu adevărat? Dar oare ce provocase valul de fum? Erau atât de multe întrebări fără răspuns, încât nu i-a rămas mare lucru de făcut. Neputincioasă cum era, a coborât scările și a ieșit repede pe ușa din față, să o urmeze pe Zână. Dar… spre umirea ei … nu era nici urmă de cărți, zână sau vreun val negru..

Oare ce se întâmplase de fapt?

The Longest Ride: film de weekend

Am lăsat la o parte filmele de ceva timp, dar cum fiecare dintre noi a fost ba la mare, ba la munte, ba în cine știe ce minunăție de loc, am zis că e timpul să revenim la un film de weekend. Se pare că vom fi iar invadați de caniculă și cum deja ne-am bronzat și se presupune că ne vom feri de soare, am ales pentru acest weekend The Longest Ride.

the-longest-ride6

Ira şi Ruth, Luke şi Sophia – două cupluri separate de timp şi vârstă – au foarte puţine în comun până ce intervine o serie de evenimente neaşteptate, iar vieţile lor se întrepătrund. Nicholas Sparks, autorul de bestselleruri de la New York Times, creează o poveste de dragoste extraordinară care începe când o cutie cu scrisori vechi, plină cu o viaţă de iubire, înţelepciune şi experienţă, îi îndrumă pe Luke şi Sophia către descoperirea valorilor lor reale şi a sensului real al iubirii. Nu vreau să vă divulg mai multe, ci vă las pe voi să vă convingeți de alegerea mea. Enjoy!

untitled

 

Vizualizare trailer!

Mesaj de departe – Nicholas Sparks

A venit și rândul minunăției ăsteia. Este o cărticică tare drăgălașă, mai ales că am primit-o în dar from someone special. Așadar, probabil ați auzit și voi de Nicholas Sparks, poate nu din cărți, ci din filmele făcute după cărțile lui.

Theresa Osborne, protagonista noastră, este o tipă asupra căreia încă se mai simt urmele unui divorț deloc ușor, o mamă care încearcă să își crească odrasla  cât mai bine și, în același timp, un ziarist de la Chicago Tribune.

res_7c628f0063a1adf6ca1a333e8a9c4b8c

 

 

Îşi construieşte imaginea unei femei pe care sa te poţi baza, hotărâtă, calmă, încercând să ascundă dezamăgirea pe care i-a produs-o relaţia nereuşită cu soţul ei, şi se hotărăşte să nu se mai lase niciodată rănită.

Într-o scurtă perioadă de singurătate, când fiul ei era plecat în vacanţă la tatăl său, Theresa descoperă, în timpul unei plimbări pe plajă, o sticlă în care se află o frumoasă scrisoare de dragoste, semnată “G”. Prietena ei este cea care o convinge să publice această scrisoare în ziarul la care lucrează. Articolul va atrage foarte multe scrisori și telefoane, însă unul singur destul de insistent avea să îi aducă o a doua scrisoare a aceluiași G. După lungi căutări, descoperă că există și o a treia scrisoare, la fel de emoționantă, plină de iubire din partea unui om care se pare că a pierdut pe cineva drag. Scrisorile îi ajung la suflet și se naște în ea dorința de a îl cunoaște pe autorul lor. Convinsă de prietena ei, după câteva săpături zdravene, cele două află adresa lui Garret Blake și Theresa pleacă în aventura vieții ei, să-l cunoască pe G.Îl descoperă departe, în Carolina de Nord, în persoana unui constructor de iahturi, Garret Blake . De la moartea soției sale, Garret a dus o viață solitară, singura persoană pe care a acceptat-o în preajma sa fiind tatăl său.Întâlnirea celor doi suferinzi din iubire le va aduce alinare, căci Theresa îl va învăța pe Garret să trăiască din nou, iar el o va învăța să aibă iar încredere. Şi împreună vor redescoperi dragostea. Însă, ca în orice poveste de dragoste, ceva va interveni în povestea lor de iubire. Așa că, sper că te-am făcut curios și o să vrei să descoperi și tu ce am descoperit eu la finalul ei. Spor la citit!

„O lectură obligatorie pentru cei care se mai îndoiesc de faptul că există o jumătate perfectă pentru fiecare.”